Sa o luam cu inceputul. Da, a fost o scena rupta din piesele de teatru cand ne-am despartit plangand la poarta. Adica tu plangeai, iar eu ma chinuiam sa te imbarbatez si sa nu izbucnesc si eu. Apoi am ajuns la Bucuresti si am trecut la operatiunea "refacerea bagajului". Atunci am intrat in panica!
Solutia? O bucata sul de pungi de gunoi si un aspirator. Mi-am facut toate bluzele de iarna si giacele cat pachetelele de unt, iar acum geamantanul meu arata ca un transport de droguri vidat!
A venit si ultima seara in Bucuresti (da, si mie-mi place sa fiu melodramatica). Am facut o ultima plimbare pe Victoriei cu Sorin si am adomit abia la cinci dimineata, dupa multe povesti despre cum vom vorbi noi doi zilnic pe YM, Skype, mail si telefon. A fost grea despartirea a doua zi, cand la aeroport i-am facut disperata cu mana pana nenea de la securitatea aeroportului m-a rugat politicos, dar ferm, sa inaintez si sa imi iau locul la coada pentru imbarcare. Iar J, dragul de el, a ajuns in ultimul moment sa isi ia la revedere de la mine, transpirat tot (ca fugise de la Otopeni la Baneasa!).
Am zburat ok, desi de obicei mi-e frica de avioane. Si de aripi in special. Mereu am impresia ca poate nu-s prinse bine si stau sa se rupa. Dar n-a fost asa, iar trei ore mai tarziu eram pe aerportul Charleroi. Ajunsa acolo, singura, cu un bagaj de 26 de kilograme (pentru care, by the way, nici n-a trebuit sa platesc in plus, lucky me), am avut un prim moment de panica.
In toate directiile se plimbau geamantane mari, mici, medii, colorate sau sobre. Si picioare in sandale, in papuci, in bocanci, pe tocuri. M-am simtit dintr-o data mica de tot, ca-n Ally McBeal, ascunsa dupa geamantanul meu si privind mirata la oameni. Mi-am revenit foarte rapid cand mi-a trecut un troller de 30 de kile pe piciorul stang (invelit frumos in pantofii mei verzi), lasand o urma neagra de rotita. Atunci am inteles ca trebuie sa lupt pentru un loc in shuttle-ul catre Bruxelles! Asa ca m-am asezat la coada. Dar, surpriza, toata lumea era din Romania la randul format in fata ghiseului. Si oricat mi-as iubi poporu', mor cand ii vad cum se calca in picioare sa vada in portofelul aluia din fata. Cand in fata mea nu mai era decat o persoana am ramas la un metru distanta, cum cere Uniunea Europeana si bunu' simt. De unde, frate, cand m-a izbit odata blondul oxigenat din spatele meu, cu maieu lycra si ochelari pe cap, am inaintat fara drept de apel!
Apoi am ajuns sfioasa in statie, unde cautam scrumiere ca sa imi aprind o tigara. Muream sa trag un fum, dar citisem in "Bruxelles. Ghid complet" (cadou de la J si E de ziua mea) ca e groasa rau aia cu fumatu' in Belgia. Framantata peste masura de grija unei scrumiere si de spatiul pe care-l ocupa valiza mea, Doamne fereste sa atinga sau sa loveasca pe cineva, mi-am aranjat ochelarii de soare trendy si am privit mirata prin ei cum vecinul meu de coada (blondul oxigenat) atunca un muc de tigara fix pe jos. Am facut ochii cat cepele si m-a observat, asa ca a intrat in vorba cu mine. A ras de mine 15 minute cand mi-am stins tigara de bordura si am pus mucul intr-un pachet gol, pe care l-am bagat apoi in geanta.
40 de minute mai tarziu eram la Gare du Midi din Bruxelles. Din nou calcare in picioare la recuperarea valizei din autobuz, iar apoi moment de liniste. O bucata Denisa statea in mijlocul strazii, cu gura cascata, ochelarii trendy ridicati si varfurile picioarelor orientate spre interior. Valiza statea sa cada (ii rupsesem un piciorus), iar geanta de laptop imi taia umarul. Dar eu cascam gura. Si atunci mi-am zis "Acum voi stii daca imi va placea sau nu sa locuiesc aici cinci luni".
Si, ca-n filmele iefitne, simt dintr-o data o adiere de vant caldut care imi da parul pe spate, imi flutura esarfa si ma racoreste (am uitat sa spun ca, in ciuda avertizarilor de frig crunt, in Bruxelles e cald de mori acum). Am zambit si am privit pesiajul (pe care l-as descrie cu drag, dar inca nu pricep ce anume am vazut), iar raspunsul a venit inevitabil "I'm going to love it here".
20 minute si doua persoane de culoare (iar eu lupt impotriva discriminarii) truly harrassing mai tarziu ajungeam la statia de metrou unde m-am intalnit cu C. M-a cazat in apartamentul lui pentru o seara (abia a doua zi imi primeam cheia de la camera) si am iesit sa mancam. Desi nu pricepeam nimic din ceea ce vedeam (si mai am si talentul de a nu casca gura atunci cand merg cu cineva pe un drum necunoscut) am ramas fascinata. Despre impresia primei plimbari in Bruxelles, insa, voi reveni cu detalii cand ma mut in apartamentul meu. Adica peste cateva ore.
Mami, dupa cum vezi, sunt foarte bine. Nu iti face griji pentru mine, ci bucura-te ca am pornit la drum cu entuziasm, nu cu ganduri negre. Nu am simti nicio clipa ca "nu mi-e locul aici", ba dimpotriva, m-am gandit "Abia astept sa cunosc totul, si partile bune, si pe cele rele".
sâmbătă, 15 septembrie 2007
marți, 11 septembrie 2007
Cat dureaza sa te asiguri?
Draga mama,
Imi pare rau ca te-am lasat sa imi intinzi singura rufele, dar n-am avut ce face. Dupa ce ca mi-ai spalat un munte de haine pentru cele cinci luni in care vom sta despartite, ai mai ramas si singura la intins...
Dar ce era sa ma fac cu nebuna? Iar cand spun "nebuna" ma refer la tipa cu asigurarile, care a venit acasa la noi. A, mare mi-a fost mirarea sa aflu ca poti programa sa vina cineva la tine acasa sa iti faca asigurare, asta daca esti suficient de lenes sa nu te schimbi din pijamale pana la patru dupa-amiaza. Omu' cat traieste invata.
Statea senina la masa si a durat minimum cinci minute intregi sa isi intinda pe masa toate dosarele. Cred ca era tactica de impresionare, ca n-a folosit decat o foaie din tot ce carase cu ea in punga aia de-un leu. Apoi a mai trecut o ora si gasise pe tabel cat ma costa sa ma asigur cu dinti, maini, picioare si alte alea pentru cinci luni.
Dupa fix trei minute (m-am uitat pe ceas) terminase de completat acel carnetel, taiase chitanta iar eu platisem totul. S-a terminat totul aici, ne-am multumit reciproc si ne-am strans mainile? Nuuuu. Pai de ce nu? Pentru ca domnisoara auzise de la mama ca sunt studenta la jurnalism. Si a simtit fizic nevoia de a-mi demonstra cat este dumneaei de inteligenta si talentata, asa ca mi-a expus extrem de detaliat cariera ei in jurnalism inainte de a se apuca de asigurari.
Mi-a detaliat cum "baga ea in calculator", ca "era singura care stia sa lucreze la tastatura", acea banda din subsolul ecranului pe care aparea cursul valutar. Si cum facea vox-uri (termenul, cand l-am pronuntat eu, era clar o necunoscuta) pe tema zilei pentru BZB. Si cum au "zburat-o" (citez) din redactie nu pentru ca nu se pricepea, ca doar ti-am zis, mami, ca "era cea mai buna", ci pentru ca au venit "pilele" sa se angajeze si ea nu mai avea loc.
Si cate si mai cate. O ora si jumatate din timpul meu pretios de leneveala/intins rufe/stat in preajma mamei. Totul pentru o treaba care se putea face in cinci minute (incluzand trei verificari si urarile de bine inscrise in codul manierelor). NU!!!
A urmat, in lungul drum catre usa (inca sapte-opt minute) o analiza detaliata a firmei de asigurari pentru care lucreaza. Aici includem:
- cat de multi oameni sunt fraieriti de firma la care eu (client) tocmai imi incheiasem o politia. Oamenii astia sunt plimbati cu lunile si nu-si mai primesc banii decat la Sfantu' Astepta
- cat de prost este seful ei care nu pricepe ca ea e mai desteapa ca el si isi permite sa ii spuna CE SA FACA. El, seful, ei, angajatei. Iti imaginezi ce impertinenta, mami?
- cum firma merge destul de prost si este posibil sa dea faliment chiar inainte sa revin eu in tara cand, teoretic (daca cheltuiesc pe ingrijiri medicala), mi-as putea recupera suma
Acestea fiind spuse, am incheiat conversatia (intr-un final apoteotic) cu un "multumesc". Da, mi-a luat Dumnezeu mintile. Eu (clientul) ii multumeam ei pentru:
- o ora si jumatate din viata mea absolut irosita
- neprofesionalismul de care a dat dovada
- detaliile despre viata ei personala si profesionala de care ma puteam lipsi
- ca i-am dat tot eu bani
Tipa a raspuns senina "cu placere, oricand". Da, cred si eu ca oricand ai mai irosi viata unui om total nevinovat si suficient de cretin sa piarda vremea cu tine, intrebandu-se "oare pana unde poate merge". Da, mereu ai fi dispusa sa iei comision pe treaba asta, punctand la capitolul "viata sociala".
A, nu v-am spus ca am "ramas prietene"? Avem numerele de telefon, asa ca "mai stam de vorba".
Mami, eu ma duc sa ma culc. Mi-am consumat suficienti neuroni in idiotenia mea, ascultand-o pe nebuna fara sa o expediez cu un sut in dos cat se poate de politicos. Ma duc sa dorm, pentru ca maine e ultima zi cand te vad pana la anul.
Noapte buna, mami!
Imi pare rau ca te-am lasat sa imi intinzi singura rufele, dar n-am avut ce face. Dupa ce ca mi-ai spalat un munte de haine pentru cele cinci luni in care vom sta despartite, ai mai ramas si singura la intins...
Dar ce era sa ma fac cu nebuna? Iar cand spun "nebuna" ma refer la tipa cu asigurarile, care a venit acasa la noi. A, mare mi-a fost mirarea sa aflu ca poti programa sa vina cineva la tine acasa sa iti faca asigurare, asta daca esti suficient de lenes sa nu te schimbi din pijamale pana la patru dupa-amiaza. Omu' cat traieste invata.
Statea senina la masa si a durat minimum cinci minute intregi sa isi intinda pe masa toate dosarele. Cred ca era tactica de impresionare, ca n-a folosit decat o foaie din tot ce carase cu ea in punga aia de-un leu. Apoi a mai trecut o ora si gasise pe tabel cat ma costa sa ma asigur cu dinti, maini, picioare si alte alea pentru cinci luni.
Dupa fix trei minute (m-am uitat pe ceas) terminase de completat acel carnetel, taiase chitanta iar eu platisem totul. S-a terminat totul aici, ne-am multumit reciproc si ne-am strans mainile? Nuuuu. Pai de ce nu? Pentru ca domnisoara auzise de la mama ca sunt studenta la jurnalism. Si a simtit fizic nevoia de a-mi demonstra cat este dumneaei de inteligenta si talentata, asa ca mi-a expus extrem de detaliat cariera ei in jurnalism inainte de a se apuca de asigurari.
Mi-a detaliat cum "baga ea in calculator", ca "era singura care stia sa lucreze la tastatura", acea banda din subsolul ecranului pe care aparea cursul valutar. Si cum facea vox-uri (termenul, cand l-am pronuntat eu, era clar o necunoscuta) pe tema zilei pentru BZB. Si cum au "zburat-o" (citez) din redactie nu pentru ca nu se pricepea, ca doar ti-am zis, mami, ca "era cea mai buna", ci pentru ca au venit "pilele" sa se angajeze si ea nu mai avea loc.
Si cate si mai cate. O ora si jumatate din timpul meu pretios de leneveala/intins rufe/stat in preajma mamei. Totul pentru o treaba care se putea face in cinci minute (incluzand trei verificari si urarile de bine inscrise in codul manierelor). NU!!!
A urmat, in lungul drum catre usa (inca sapte-opt minute) o analiza detaliata a firmei de asigurari pentru care lucreaza. Aici includem:
- cat de multi oameni sunt fraieriti de firma la care eu (client) tocmai imi incheiasem o politia. Oamenii astia sunt plimbati cu lunile si nu-si mai primesc banii decat la Sfantu' Astepta
- cat de prost este seful ei care nu pricepe ca ea e mai desteapa ca el si isi permite sa ii spuna CE SA FACA. El, seful, ei, angajatei. Iti imaginezi ce impertinenta, mami?
- cum firma merge destul de prost si este posibil sa dea faliment chiar inainte sa revin eu in tara cand, teoretic (daca cheltuiesc pe ingrijiri medicala), mi-as putea recupera suma
Acestea fiind spuse, am incheiat conversatia (intr-un final apoteotic) cu un "multumesc". Da, mi-a luat Dumnezeu mintile. Eu (clientul) ii multumeam ei pentru:
- o ora si jumatate din viata mea absolut irosita
- neprofesionalismul de care a dat dovada
- detaliile despre viata ei personala si profesionala de care ma puteam lipsi
- ca i-am dat tot eu bani
Tipa a raspuns senina "cu placere, oricand". Da, cred si eu ca oricand ai mai irosi viata unui om total nevinovat si suficient de cretin sa piarda vremea cu tine, intrebandu-se "oare pana unde poate merge". Da, mereu ai fi dispusa sa iei comision pe treaba asta, punctand la capitolul "viata sociala".
A, nu v-am spus ca am "ramas prietene"? Avem numerele de telefon, asa ca "mai stam de vorba".
Mami, eu ma duc sa ma culc. Mi-am consumat suficienti neuroni in idiotenia mea, ascultand-o pe nebuna fara sa o expediez cu un sut in dos cat se poate de politicos. Ma duc sa dorm, pentru ca maine e ultima zi cand te vad pana la anul.
Noapte buna, mami!
luni, 10 septembrie 2007
finantele, finantele
Draga mama,
Sa nu te superi pe mine ca sunt atat de obsedata de bani. Dar plec in Strainezia pentru 5 luni intregi si, ca orice Erasmus cu morcovu' infpit bine, cu frunze cu tot, trebuie sa ma panichez. Asadar primul motiv de panica ce imi vine in minte sunt banii.
Am derulat in minte cateva scenarii dramatico-apoteotice, printre care furtul portofelului, al laptopului, sinuciderea si voi stransi in jurul meu, regretandu-ma pentru gestul nesabuit, incendierea locuintei, o calamitatea naturala care sa lase Terra fara curent si echipe de interventie imbracate fosforescent care ma salveza din daramaturi. Stiu ca nu se vor intampla toate astea la fel cum stiu ca imi va fi dor de voi. Dar, la cum m-ai crescut, e imposibil sa nu imi fac cele mai negre ganduri. Raul inainte te scuteste de surprize, macar nu te mai miri daca e "de rau".
Inchiei aici, mama, pentru ca mai am de facut bagaje, o asigurare medicala si de petrecut doar doua zile alaturi de tine si tata. Si ma iau lacrimile. Ce patetic, stiu. Of, si cand imi amintesc cum ma gandeam eu ca plecarea la Bucuresti va fi zborul meu din cuib. Iata ca nu...
Sa nu te superi pe mine ca sunt atat de obsedata de bani. Dar plec in Strainezia pentru 5 luni intregi si, ca orice Erasmus cu morcovu' infpit bine, cu frunze cu tot, trebuie sa ma panichez. Asadar primul motiv de panica ce imi vine in minte sunt banii.
Am derulat in minte cateva scenarii dramatico-apoteotice, printre care furtul portofelului, al laptopului, sinuciderea si voi stransi in jurul meu, regretandu-ma pentru gestul nesabuit, incendierea locuintei, o calamitatea naturala care sa lase Terra fara curent si echipe de interventie imbracate fosforescent care ma salveza din daramaturi. Stiu ca nu se vor intampla toate astea la fel cum stiu ca imi va fi dor de voi. Dar, la cum m-ai crescut, e imposibil sa nu imi fac cele mai negre ganduri. Raul inainte te scuteste de surprize, macar nu te mai miri daca e "de rau".
Inchiei aici, mama, pentru ca mai am de facut bagaje, o asigurare medicala si de petrecut doar doua zile alaturi de tine si tata. Si ma iau lacrimile. Ce patetic, stiu. Of, si cand imi amintesc cum ma gandeam eu ca plecarea la Bucuresti va fi zborul meu din cuib. Iata ca nu...
sâmbătă, 8 septembrie 2007
Le asteptam cu sufletul la gura
Mama, da un click pe blogul lui George. Ai sa gasesti perlele de la admiterea din acest an. Doamne cat am putut sa rad!!!
Trebuie sa recunosc ca preferata mea este:
Fenomenal, nu? Uite de asta imi place mie blogul lui George. Creeaza niste asteptari si nu ne dezamageste niciodata.
Trebuie sa recunosc ca preferata mea este:
"Camerele de vedere erau moarte, ca două cadavre."
Fenomenal, nu? Uite de asta imi place mie blogul lui George. Creeaza niste asteptari si nu ne dezamageste niciodata.
S-a dus si admiterea
Draga mama,
Nu intru in detalii despre admiterea de anul acesta de la FJSC. Nici nu o sa spun ce dezamagita sunt ca s-au scos proba orala si gramatica din proba scrisa. O sa iti aduc aminte doar ce emotii ai avut cand ai aflat ca am luat 7 la oral!!! Iesisem din sala cu un zambet imens, trufas, greu de ascuns. Mi-am scos telefonul si te-am sunat. Mai tii minte cum ai cazut de pe scaun, in birou? Cum au sarit colegii la tine sa te intrebe daca esti ok?
Nu iti venea sa crezi ca propriul tau copil, pe care-l vedeai mai frumos si mai destept ca orice pe lume, luase 7!!! Doar atat??? Erai terminata si aproape plangeai. Chit ca aveam locul asigurat la Cluj, parca se prabusea cerul pe tine. Iti amintesti cum repetam "mami, dar e o nota buna pentru FJSC", iar tu o tineai pe a ta, spunandu-mi "lasa, o sa mergi la Cluj, nu te supara!".
Acum ii privesc (virtual de altfel) pe proaspetii FJSC-isti care au trecut cu bine de admiterea pentru care s-au pregatit atat. Au avut si forum, si blog de stiri. Nici nu concepeam asa ceva "pe vremea mea". Si s-au descurcat, iar eu parca retraiesc prin ei emotia de altadata.
Iti aduci aminte, mami, cand am baut cu tata wiskey vechi de 12 ani in cinstea mea? Ce zi frumoasa! Aproape ca astazi de frumoasa...
Nu intru in detalii despre admiterea de anul acesta de la FJSC. Nici nu o sa spun ce dezamagita sunt ca s-au scos proba orala si gramatica din proba scrisa. O sa iti aduc aminte doar ce emotii ai avut cand ai aflat ca am luat 7 la oral!!! Iesisem din sala cu un zambet imens, trufas, greu de ascuns. Mi-am scos telefonul si te-am sunat. Mai tii minte cum ai cazut de pe scaun, in birou? Cum au sarit colegii la tine sa te intrebe daca esti ok?
Nu iti venea sa crezi ca propriul tau copil, pe care-l vedeai mai frumos si mai destept ca orice pe lume, luase 7!!! Doar atat??? Erai terminata si aproape plangeai. Chit ca aveam locul asigurat la Cluj, parca se prabusea cerul pe tine. Iti amintesti cum repetam "mami, dar e o nota buna pentru FJSC", iar tu o tineai pe a ta, spunandu-mi "lasa, o sa mergi la Cluj, nu te supara!".
Acum ii privesc (virtual de altfel) pe proaspetii FJSC-isti care au trecut cu bine de admiterea pentru care s-au pregatit atat. Au avut si forum, si blog de stiri. Nici nu concepeam asa ceva "pe vremea mea". Si s-au descurcat, iar eu parca retraiesc prin ei emotia de altadata.
Iti aduci aminte, mami, cand am baut cu tata wiskey vechi de 12 ani in cinstea mea? Ce zi frumoasa! Aproape ca astazi de frumoasa...
vineri, 7 septembrie 2007
Cu sau fara asternut?
Asta m-am intrebat toata ziua, dat fiind faptul ca la Bruxelles trebuie sa am propriul asternut. Si, oricat de pueril ar parea, asta include perna si pilota, deci ar ocupa cam trei sferturi din valiza mea. Asadar, draga mama, plec fara pilota. Si fara perna. Nu te supara si nu tipa, dar o pereche de cizme si un hanorac gros sunt mult mai utile...
joi, 6 septembrie 2007
Bun gasit!
Am stat vreo zece minute si m-am gandit daca sa scriu cu diacritice sau fara. Apoi m-am poticnit gandindu-ma daca are sens sa-mi pun in bagaj periuta de dinti electrica, cea care cantareste cat un sampon, sau voi opta pentru una normala.
Sunt viitoare studenta Erasmus in Belgia, la IHECS, si o veche si pasionata cititoare de bloguri. De multe ori mi-am pus problema daca sa-mi deschid sau nu un blog, dar azi m-am convins. Am citit pe blogul Corinei Bratu postul acesta si mi-am zis ca si mama mea merita sa afle cat imi este de dor de ea. Si nu la telefon sau pe mailul personal, ci strigat in gura mare, fara ocolisuri.
Asadar, deschid acest blog astazi, 7 septembrie, cu o zi inaintea aniversarii mele de 22 de ani. Cu dedicatie speciala pentru mama mea, care imi va fi mai aproape de suflet decat oricine altcineva din lume in cele cinci luni de stagiu Erasmus pentru care au inceput deja sa-mi tremure genunchii!
Sunt viitoare studenta Erasmus in Belgia, la IHECS, si o veche si pasionata cititoare de bloguri. De multe ori mi-am pus problema daca sa-mi deschid sau nu un blog, dar azi m-am convins. Am citit pe blogul Corinei Bratu postul acesta si mi-am zis ca si mama mea merita sa afle cat imi este de dor de ea. Si nu la telefon sau pe mailul personal, ci strigat in gura mare, fara ocolisuri.
Asadar, deschid acest blog astazi, 7 septembrie, cu o zi inaintea aniversarii mele de 22 de ani. Cu dedicatie speciala pentru mama mea, care imi va fi mai aproape de suflet decat oricine altcineva din lume in cele cinci luni de stagiu Erasmus pentru care au inceput deja sa-mi tremure genunchii!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
