Mama, am ajuns!!!

Sa o luam cu inceputul. Da, a fost o scena rupta din piesele de teatru cand ne-am despartit plangand la poarta. Adica tu plangeai, iar eu ma chinuiam sa te imbarbatez si sa nu izbucnesc si eu. Apoi am ajuns la Bucuresti si am trecut la operatiunea "refacerea bagajului". Atunci am intrat in panica!

Solutia? O bucata sul de pungi de gunoi si un aspirator. Mi-am facut toate bluzele de iarna si giacele cat pachetelele de unt, iar acum geamantanul meu arata ca un transport de droguri vidat!

A venit si ultima seara in Bucuresti (da, si mie-mi place sa fiu melodramatica). Am facut o ultima plimbare pe Victoriei cu Sorin si am adomit abia la cinci dimineata, dupa multe povesti despre cum vom vorbi noi doi zilnic pe YM, Skype, mail si telefon. A fost grea despartirea a doua zi, cand la aeroport i-am facut disperata cu mana pana nenea de la securitatea aeroportului m-a rugat politicos, dar ferm, sa inaintez si sa imi iau locul la coada pentru imbarcare. Iar J, dragul de el, a ajuns in ultimul moment sa isi ia la revedere de la mine, transpirat tot (ca fugise de la Otopeni la Baneasa!).

Am zburat ok, desi de obicei mi-e frica de avioane. Si de aripi in special. Mereu am impresia ca poate nu-s prinse bine si stau sa se rupa. Dar n-a fost asa, iar trei ore mai tarziu eram pe aerportul Charleroi. Ajunsa acolo, singura, cu un bagaj de 26 de kilograme (pentru care, by the way, nici n-a trebuit sa platesc in plus, lucky me), am avut un prim moment de panica.

In toate directiile se plimbau geamantane mari, mici, medii, colorate sau sobre. Si picioare in sandale, in papuci, in bocanci, pe tocuri. M-am simtit dintr-o data mica de tot, ca-n Ally McBeal, ascunsa dupa geamantanul meu si privind mirata la oameni. Mi-am revenit foarte rapid cand mi-a trecut un troller de 30 de kile pe piciorul stang (invelit frumos in pantofii mei verzi), lasand o urma neagra de rotita. Atunci am inteles ca trebuie sa lupt pentru un loc in shuttle-ul catre Bruxelles! Asa ca m-am asezat la coada. Dar, surpriza, toata lumea era din Romania la randul format in fata ghiseului. Si oricat mi-as iubi poporu', mor cand ii vad cum se calca in picioare sa vada in portofelul aluia din fata. Cand in fata mea nu mai era decat o persoana am ramas la un metru distanta, cum cere Uniunea Europeana si bunu' simt. De unde, frate, cand m-a izbit odata blondul oxigenat din spatele meu, cu maieu lycra si ochelari pe cap, am inaintat fara drept de apel!

Apoi am ajuns sfioasa in statie, unde cautam scrumiere ca sa imi aprind o tigara. Muream sa trag un fum, dar citisem in "Bruxelles. Ghid complet" (cadou de la J si E de ziua mea) ca e groasa rau aia cu fumatu' in Belgia. Framantata peste masura de grija unei scrumiere si de spatiul pe care-l ocupa valiza mea, Doamne fereste sa atinga sau sa loveasca pe cineva, mi-am aranjat ochelarii de soare trendy si am privit mirata prin ei cum vecinul meu de coada (blondul oxigenat) atunca un muc de tigara fix pe jos. Am facut ochii cat cepele si m-a observat, asa ca a intrat in vorba cu mine. A ras de mine 15 minute cand mi-am stins tigara de bordura si am pus mucul intr-un pachet gol, pe care l-am bagat apoi in geanta.

40 de minute mai tarziu eram la Gare du Midi din Bruxelles. Din nou calcare in picioare la recuperarea valizei din autobuz, iar apoi moment de liniste. O bucata Denisa statea in mijlocul strazii, cu gura cascata, ochelarii trendy ridicati si varfurile picioarelor orientate spre interior. Valiza statea sa cada (ii rupsesem un piciorus), iar geanta de laptop imi taia umarul. Dar eu cascam gura. Si atunci mi-am zis "Acum voi stii daca imi va placea sau nu sa locuiesc aici cinci luni".

Si, ca-n filmele iefitne, simt dintr-o data o adiere de vant caldut care imi da parul pe spate, imi flutura esarfa si ma racoreste (am uitat sa spun ca, in ciuda avertizarilor de frig crunt, in Bruxelles e cald de mori acum). Am zambit si am privit pesiajul (pe care l-as descrie cu drag, dar inca nu pricep ce anume am vazut), iar raspunsul a venit inevitabil "I'm going to love it here".

20 minute si doua persoane de culoare (iar eu lupt impotriva discriminarii) truly harrassing mai tarziu ajungeam la statia de metrou unde m-am intalnit cu C. M-a cazat in apartamentul lui pentru o seara (abia a doua zi imi primeam cheia de la camera) si am iesit sa mancam. Desi nu pricepeam nimic din ceea ce vedeam (si mai am si talentul de a nu casca gura atunci cand merg cu cineva pe un drum necunoscut) am ramas fascinata. Despre impresia primei plimbari in Bruxelles, insa, voi reveni cu detalii cand ma mut in apartamentul meu. Adica peste cateva ore.

Mami, dupa cum vezi, sunt foarte bine. Nu iti face griji pentru mine, ci bucura-te ca am pornit la drum cu entuziasm, nu cu ganduri negre. Nu am simti nicio clipa ca "nu mi-e locul aici", ba dimpotriva, m-am gandit "Abia astept sa cunosc totul, si partile bune, si pe cele rele".