M-am suparat ca Blogspotu' nu ma lasa sa fac multe din lucrurile pe care mi le doream sa le fac pe blog, asa ca mi-am luat textele in spinare si m-am mutat pe Wordpress. Ma gasiti la adresa:
http://dordeacasa.wordpress.com/
Blogul poarta acelasi nume, difera doar domeniul. Oricum, ce ma oftica este ca nu mi-am putut lua si comentariile. Dar sunt convinsa ca recuperam intre timp. Ne vedem la adresa de mai sus!
luni, 19 noiembrie 2007
Undeva acasa...
... cineva are nevoie de mine. Pentru ceva absolut nesemnificativ, insa conteaza. Conteaza ca exista un om care imi simte lipsa si care are cu adevarat nevoie de mine. Conteaza atat de mult incat ego-ul meu se umfla de mandrie, gata-gata sa acopere dorinta unei prietenii sincere.
Ultima oara cand cineva a avut nevoie de mine am ramas complet dezamagita. Cat de trist este ca nimeni sa nu poata trai fara tine? Sper sa nu aflu vreodata. Pana atunci, mersi Carmen pentru "Tango to Evora". Ma linisteste de fiecare data. Prima melodie fara versuri care m-a facut sa imi dea lacrimile degeaba, fara sa am vreun motiv.
Later edit - clipul e penibil. Incercati sa ascultati doar melodia.
Ultima oara cand cineva a avut nevoie de mine am ramas complet dezamagita. Cat de trist este ca nimeni sa nu poata trai fara tine? Sper sa nu aflu vreodata. Pana atunci, mersi Carmen pentru "Tango to Evora". Ma linisteste de fiecare data. Prima melodie fara versuri care m-a facut sa imi dea lacrimile degeaba, fara sa am vreun motiv.
Later edit - clipul e penibil. Incercati sa ascultati doar melodia.
Stupeur et tremblements
Asa se cheama cartea pe care a trebuit sa o citesc pentru cursul de franceza. "Stupeur et tremblements". E scrisa de Amélie Nothomb, autoare belgiana foarte in voga, devenita celebra tocmai datorita acestui volum.
Am zambit mult dupa ce am citit cartea. Vorbeste despre experienta ei in Japonia, unde a lucrat un an pentru o companie. Extraordinar simt al umorului si o capacitate de a descrie fascinanta. Mi-a placut mult s-o citesc in franceza, mai ales ca ma cam plictisisem de ziare si de Cosmo.
Acum mi-am cumparat "Acide sulfurique", tot de Amélie Nothomb, si "100 coups de brosse avant d'aller dormir", de Melissa P. Adica aia porno, in care fatuca de 15 ani isi povesteste viata sexuala in detaliu.
Imi iau cartile de la Pele Mele, adica un anticariat de la parterul locuintei mele. Am dat pe fiecare in parte cate 3 sau 4 euro si chiar ca sunt o afacere. Ma oftic doar ca n-au nimic de specialitate, ci doar romane. Bun si-asa.
Va tin la curent cu viitoarele achizitii. Si ma oftic ca o sa le las aici, probabil, pentru ca nu voi avea loc pentru ele in valiza. Uf.
Am zambit mult dupa ce am citit cartea. Vorbeste despre experienta ei in Japonia, unde a lucrat un an pentru o companie. Extraordinar simt al umorului si o capacitate de a descrie fascinanta. Mi-a placut mult s-o citesc in franceza, mai ales ca ma cam plictisisem de ziare si de Cosmo.
Acum mi-am cumparat "Acide sulfurique", tot de Amélie Nothomb, si "100 coups de brosse avant d'aller dormir", de Melissa P. Adica aia porno, in care fatuca de 15 ani isi povesteste viata sexuala in detaliu.
Imi iau cartile de la Pele Mele, adica un anticariat de la parterul locuintei mele. Am dat pe fiecare in parte cate 3 sau 4 euro si chiar ca sunt o afacere. Ma oftic doar ca n-au nimic de specialitate, ci doar romane. Bun si-asa.
Va tin la curent cu viitoarele achizitii. Si ma oftic ca o sa le las aici, probabil, pentru ca nu voi avea loc pentru ele in valiza. Uf.
duminică, 18 noiembrie 2007
Erasmusii mei / My Erasmus friends
Cine sunt ei? Sunt cei patru studenti care, alaturi de mine, vor petrece un semestru in Bruxelles, pentru un stagiu Erasmus la IHECS. Sunt singurii mei prieteni de aici si mi-s dragi tare. Iata-i:
Anna
E tot italianca, tot din Roma. Merge la aceeasi universitate ca si Gianluca, doar ca s-au cunoscut aici. Ma termin de ras cand ii aud cum vorbesc intre ei franceza, desi sunt din acelasi oras. Chiar si cand nu se inteleg, ei incearca. Nu i-am auzit niciodata vorbind in italiana :) E fata faina, dar putin prea emotiva. A avut mari probleme de integrare si eu si Anna ne chinuim sa o facem parte din grup.
Sophie
Nemtoaica din Munchen. Nu stiu sa pun doua puncte pe "u", dar intelegeti voi. Are cel mai bun accent frantuzesc dintre noi, chit ca limba ei e total paralela cu franceza. Nu prea iese cu noi, dar e fata faina. E placuta si i se inroseste nasul foarte tare de la frig.
Astia-mi sunt Erasmusii. Probabil oameni pe care n-o sa ii uit niciodata si de care o sa imi fie dor. Ei imi fac mai placuta sederea aici.
English version
Anna
Vine din Ungaria, din Budapeşt (asa pronunta ea). Vorbim numai in engleza intre noi pentru ca ne este mult mai usor. Adica foarte urat din partea noastra, ca nu d'asta am venit la Bruxelles. Mi-e cea mai apropiata prietena din Belgia si iesim oriunde numai insotite una de cealalta.
Gianluca
E italian. Vine din Roma. Ne-a facut macaroane si paste cu sos bun bun de tot, ne-a cantat Radioheads la chitara si vorbeste cu noi numai intr-o franceza stalcita ca naiba, de tre' sa il intrebi de cate trei ori ce naiba a vrut sa zica. E baiat fain, dar cam fixist de fel. Nu-l poti scoate in cluburi (am incercat noi si s-a carat dupa trei minute), dar e dornic de socializare.
Tereza
Gianluca
E italian. Vine din Roma. Ne-a facut macaroane si paste cu sos bun bun de tot, ne-a cantat Radioheads la chitara si vorbeste cu noi numai intr-o franceza stalcita ca naiba, de tre' sa il intrebi de cate trei ori ce naiba a vrut sa zica. E baiat fain, dar cam fixist de fel. Nu-l poti scoate in cluburi (am incercat noi si s-a carat dupa trei minute), dar e dornic de socializare.
Tereza
Sophie
Nemtoaica din Munchen. Nu stiu sa pun doua puncte pe "u", dar intelegeti voi. Are cel mai bun accent frantuzesc dintre noi, chit ca limba ei e total paralela cu franceza. Nu prea iese cu noi, dar e fata faina. E placuta si i se inroseste nasul foarte tare de la frig.
Astia-mi sunt Erasmusii. Probabil oameni pe care n-o sa ii uit niciodata si de care o sa imi fie dor. Ei imi fac mai placuta sederea aici.
English version
Who are they? They are the four students who'll spend, just like me, a whole semester in Brussels, doing an Erasmus stage at IHECS. They are the only friends I made here and I got to care about them so much. Here they are:
Anna
From Hungary. Frum Budapesta. We only talk in English since we’re lazy to practice our French and because it’s so much easier for us. That sucks, 'cos we didn’t come here for that! She’s the closest friend I have here and I only go out if she’s coming.
Gianluca
Italian. From Rome. He cooked for us macaroni and other type of pasta covered in super delicious sauce (I'm horrible with food, can't tell what the hell was that), he sang Radioheads on his guitar and he only speeks in French. Strong Italian accent in his pronounciation, so I always ask two or three times what the hell was he tryin to say. He’s a nice guy, but he has his own issues, just like everybody else. He won’t go out in clubs (me and Anna tried to take him, but he was breaking the door to leave in three minutes), but he’s very open.
Tereza
Also Italian, also from Rome. She goes to the same university as Gianluca, but they met here. I’m laughing each time I see them communicate – they talk in French, even though they’re from the same city! Even when they have difficulties, they keep struggling J She’s a cool girl, but a bit emotional. She had troubles accomodating to Brussels, so me and Anna try our best to help her fit.
Sophie
German. From Munchen. I have no idea how to put the two-stuff symbol on the “u”, but you get the point. She's havin the best French accent in our group, even though her native language is completely different. She doesn’t go out so much with us, but she’s nice. She’s sweet and her nose gets really red when it’s cold.
Here they are, my Eramus friends. Probably people I’ll never forget. People I’ll always remember and smile. People I’ll miss once I’m back home to Romania. These are the people that make me enjoy my stage here.
Azi am fost la Anvers
Si nici macar n-am vizitat mare branza. Adica nu am vizitat nimic, am dat doar o raita prin oras si ne-am carat acasa congelati. Nu prea eram eu in dispozitia de facut excursii, dar am zis sa nu o refuz pe Anna si sa merg cu ea, Kareem si Niki. Nu de alta, dar ma salbaticesc daca tot refuz invitatii. Am cateva poze, desi au iesit ca naiba. Jumate pentru ca le-am facut eu prost, jumate pentru ca am tremurat ca un shit in frigul ala nenorocit. Hai sa pun una, totusi.
Despre Belgia si Romania, cu Mantzy
Mantzy, aka Andrei Mantog, este fenomenal. Asta de poate vedea si in blogrollul meu. Imi place cum gandeste si il admir ca i se rupe fix in doua de prejudecati si de opiniile celorlalti.
Ieri seara am incercat un mic experiment, si anume blogging la patrat. Cum se procedeaza? Se iau doi bloggeri si se pun la computer. Se deschide o fereastra de mess si se incepe o conversatie. Jocul consta in scrierea unei replici referitoare la locul unde esti, in timp ce partenerul de conversatie va da un raspuns pe acelasi subiect cu privire la locul in care se afla el.
Simplu, nu? Iata ce a iesit la noi:
Eu n-o sa inchei cu o intrebare pentru cititori, cum a facut Andrei in postul lui, ci o sa incerc sa fac din "blogging la patrat" un experiment. Asa ca va invit sa incercati si voi asta. Pe orice tema, important este sa fie un text produs de o conversatie si replicile sa fie raspuns la afirmatiile celuilalt. Cine se baga? Eu una sunt deschisa sa mai incerc un astfel de experiment, deci nu ezitati sa ma contactati daca vi se pare ok. Daca nu, atunci ignorati-ma. Daca vi se pare bulshit, atunci inchideti fereastra si vedeti-va de viata voastra.
Ieri seara am incercat un mic experiment, si anume blogging la patrat. Cum se procedeaza? Se iau doi bloggeri si se pun la computer. Se deschide o fereastra de mess si se incepe o conversatie. Jocul consta in scrierea unei replici referitoare la locul unde esti, in timp ce partenerul de conversatie va da un raspuns pe acelasi subiect cu privire la locul in care se afla el.
Simplu, nu? Iata ce a iesit la noi:
Denisa: In Belgia sunt gagici misto.
Andrei : In Romania sunt barbati nesimtiti.Andrei: In Romania se obisnuieste ca pietonul stropit din cap pana-n picioare de o masina in timp ce se afla pe trotuar sa-i multumeasca soferului ca nu l-a calcat.
Denisa: In Belgia se obisnuieste sa arunci mucul de tigara pe jos, sa faci pipi la coltul strazii fara ca macar sa te intorci cu spatele la trecatori atunci cand esti beat, sa treci pe rosu pentru ca masinile opresc oricum si sa conduci cu 70 la ora pe stradute stramte, unde esti nevoit sa pui frane bruste din 20 in 20 de metri.Denisa: In Belgia sa faci 15 minute cu masina/metroul pana la munca inseamna sa strabati orasul si sa te consideri ghinionist ca te duci pana la dracu’n praznic.
Andrei: In Bucuresti sa faci 15 minute pana ORIUNDE este un record si va fi tratat de cei de la Guiness Book ca atare.Andrei: Adolescentii din Romania citesc atat de putin incat, daca ai aduna toate foile citite de un licean in decursul vietii, nu ai reusi sa acoperi cu ele toate posterele cu formatii de cacat din propria-i camera.
Denisa: In Belgia sistemul de invatamant ii incurajeaza pe studenti sa nu citeasca. Ti se da mura’n gura silabusul (care, la ei, inseamna curs tiparit) si ai acolo toata bibliografia adunata. Daca un student e suficient de tampit sa ceara profesorului titluri din care poate citi mai mult despre un subiect anume, nu numai ca o sa fie privit ca un ciudat, dar va fi considerat si impertinent ca isi permite sa critice indirect maniera de predare.
Andrei: (corolar: prin urmare, liceenii romani ar face bine sa dea la facultate in Belgia. Le urez drum bun! Si succes la examene!)Denisa: In Belgia sunt arabi peste tot si oamenii ii privesc cum ii privim noi pe tigani in Romania. Mai mult, daca saluti un vecin arab ai toate sansele sa fii considerata o curva gata sa se arunce in bratele musulmanului.
Andrei: In Romania femeile isi saluta vecinii arabi tocmai pentru ca spera ca vor deveni curvele lor.Andrei: In Romania exista obsesia mall-ului. Daca s-ar construi un mall care ar putea sa-i cuprinda pe toti locuitorii Romaniei si, mai mult, unde toti romanii ar putea trai fara sa fie nevoiti sa iese din incinta, a doua zi ar fi neincapator (pentru ca s-ar intoarce si romanii din diaspora sa locuiasca in Mall-ul minune).
Denisa: in Bruxelles nu prea sunt mall-uri, in schimb oamenii cu stare isi cauta haine la second hand ca sa fie eco-friendly sau, dupa caz, vintage enough sa nu mai aiba nimeni haine ca ale lor.
Andrei: (corolar: nu prea construiesc belgienii mall-uri, dar sunt convins ca ar contribui la construirea celui de care vorbeam eu, din Romania, doar-doar or scapa de romanii din Belgia)Denisa: In Belgia nu exista trotuare asfaltate. Au fost suficient de destepti sa le paveze cu placi sau piatra cubica, asa ca o simpla reparatie de tevi nu dureaza mai mult de o dupa-amiaza.
Andrei: In Romania nu exista NIMIC asfaltat. DAAAR… AVEM BORDURI!Denisa: in Belgia nu este guvern de mai mult de 100 de zile (aici trebe gugalit, ma ocup later) si oamenii au organizat un mars impotriva divizarii tarii. Flamanzii si Valonii se urasc intre ei si, desi trebuie sa invete la scoala franceza sau olandeza, dupa caz, refuza sa o vorbeasca sau sa raspunda.
Andrei: Romanii se urasc intre ei fara sa faca discriminari (nu conteaza ca-i moldovean, oltean sau ardelean… important e ca-l urasti si capra lui trebuie sa moara). Si totusi, romanii sunt atat de rasisti si de intoleranti, incat daca descopera un tigan gay regreta ca nu pot sa-l omoare de doua ori.Andrei: In Romania am vazut cum un caniche facea caca in fata ambasadei SUA. Era un caniche terorist, iar stapana lui era o scroafa comunista care i-a dat si un biscuite dupa ce-a savarsit fapta.
Denisa: In Belgia am vazut o gheisa pe strada, un tip care arata ca solistul de la Limp Bizkit (nush cum se scrie) vomita in mijlocul strazii si toti cersetorii au caine si il folosesc ca sa te impresioneze sau ca sa maraie la tine daca nu le dai bani. O tiganca romanca a incercat sa imi ghiceasca si sa imi vanda flori, desi eram singura (de parca mi-as cumpara singura un trandafir rosu) si m-a palmat de 2 euro.
La final fiecare blogger isi da acordul ca textul produs sa fie postat fara sa fie modificat, dar cu introducere si titlu proprii.
Eu n-o sa inchei cu o intrebare pentru cititori, cum a facut Andrei in postul lui, ci o sa incerc sa fac din "blogging la patrat" un experiment. Asa ca va invit sa incercati si voi asta. Pe orice tema, important este sa fie un text produs de o conversatie si replicile sa fie raspuns la afirmatiile celuilalt. Cine se baga? Eu una sunt deschisa sa mai incerc un astfel de experiment, deci nu ezitati sa ma contactati daca vi se pare ok. Daca nu, atunci ignorati-ma. Daca vi se pare bulshit, atunci inchideti fereastra si vedeti-va de viata voastra.
vineri, 16 noiembrie 2007
Turn your lights down low
Imi place mult melodia asta si ma face sa stau chill in coltul meu, cu ceaiul in mana si un zambet tembel pe fata. It's enough for me.
Despre concertul de aseara cand o sa am chef. Now I'm chillin'.
Despre concertul de aseara cand o sa am chef. Now I'm chillin'.
joi, 15 noiembrie 2007
Gheisele umbla libere prin Bruxelles
Cu totii am vazut filmul "Memoriile unei gheise", sau poate am citit cartea cu acelasi nume (de Arthur Golden). Asa ca avem o oarecare imagine a ceea ce inseamna (sau cum arata) o gheisa.
Paranteza - stiti momentele alea cand iti vine sa mori de ciuda ca n-ai un aparat foto la tine? Si ca ti s-a "foutu" camera la telefon? Azi am trait un astfel de moment. Inchidem paranteza.
Veneam agale de la scoala pe un frig crunt, la care ma impiedic mai mai sa-mi rup gatul. M-am dat cu rotile-n sus ca o toanta ce sunt si, evident, n-a sarit nici naiba sa ma ajute sa-mi scot fundul din baltoaca rece ca gheata in care aterizasem. Mi l-am scos singura si, strepezita de frig, am inceput sa caut cu privirea pe cineva care sa imi imprumute un servetel sa ma sterg de scursoarea de noroi care se prelingea pe blugii mei noi si pe cizmele (despre care revin sa va povestesc) abia luate.
Ridic ochii si, la cativa metri de mine, o japoneza rupta din Rai, de-o frumusete de mi-a taiat rasuflarea, cerea indicatii unui domn bine imbracat. Pana sa ma dumiresc ce si cum a si taiat-o, cu pasi scurti si rapizi, iar in cateva secunde a disparut din raza mea vizuala. Si eu, si nenea bine imbracat care o ajutase, stateam ca tembelii in mijlocul drumului, cu limba de-un cot, holbandu-ne in urma ei. Eram amandoi ca trazniti, incapabili sa ne miscam, absolut siderati ca o prezenta de-o asemenea feminitate si frumusete cutremuratoare cobora din miturile japoneze fix pe bulevardul Anspach din Bruxelles, sub privirile noastre.
Mi-o amintesc vag (desi am vazut-o acum 20 de minute). Era imbracata intr-un kimono alb, de matase (sa fie pleonasm?), pictat cu flori neagre si rosii si strans la mijloc cu un obi negru lucios. Purta slapi din aceia de lemn cu sosete albe (si, Dumnezeule, avea un picior minuscul). Spatele si gatul ii erau descoperite (pe frigul asta crunt) si pudrate puternic, la fel ca si fata.
Avea pe buze cea mai puterica nuanta de rosu pe care mi-a fost dat sa o vad in viata mea. Parul negru il purta prins in doua ace mari. Stiu doar ca a facut o reverenta si ca s-a indepartat cativa metri cu mergand cu spatele si tinandu-si capul plecat, dupa care s-a intors repede si a tasnit cu pasi marunti, urmarind cu degetul pe harta.
Paranteza - stiti momentele alea cand iti vine sa mori de ciuda ca n-ai un aparat foto la tine? Si ca ti s-a "foutu" camera la telefon? Azi am trait un astfel de moment. Inchidem paranteza.
Veneam agale de la scoala pe un frig crunt, la care ma impiedic mai mai sa-mi rup gatul. M-am dat cu rotile-n sus ca o toanta ce sunt si, evident, n-a sarit nici naiba sa ma ajute sa-mi scot fundul din baltoaca rece ca gheata in care aterizasem. Mi l-am scos singura si, strepezita de frig, am inceput sa caut cu privirea pe cineva care sa imi imprumute un servetel sa ma sterg de scursoarea de noroi care se prelingea pe blugii mei noi si pe cizmele (despre care revin sa va povestesc) abia luate.
Ridic ochii si, la cativa metri de mine, o japoneza rupta din Rai, de-o frumusete de mi-a taiat rasuflarea, cerea indicatii unui domn bine imbracat. Pana sa ma dumiresc ce si cum a si taiat-o, cu pasi scurti si rapizi, iar in cateva secunde a disparut din raza mea vizuala. Si eu, si nenea bine imbracat care o ajutase, stateam ca tembelii in mijlocul drumului, cu limba de-un cot, holbandu-ne in urma ei. Eram amandoi ca trazniti, incapabili sa ne miscam, absolut siderati ca o prezenta de-o asemenea feminitate si frumusete cutremuratoare cobora din miturile japoneze fix pe bulevardul Anspach din Bruxelles, sub privirile noastre.
Mi-o amintesc vag (desi am vazut-o acum 20 de minute). Era imbracata intr-un kimono alb, de matase (sa fie pleonasm?), pictat cu flori neagre si rosii si strans la mijloc cu un obi negru lucios. Purta slapi din aceia de lemn cu sosete albe (si, Dumnezeule, avea un picior minuscul). Spatele si gatul ii erau descoperite (pe frigul asta crunt) si pudrate puternic, la fel ca si fata.
Avea pe buze cea mai puterica nuanta de rosu pe care mi-a fost dat sa o vad in viata mea. Parul negru il purta prins in doua ace mari. Stiu doar ca a facut o reverenta si ca s-a indepartat cativa metri cu mergand cu spatele si tinandu-si capul plecat, dupa care s-a intors repede si a tasnit cu pasi marunti, urmarind cu degetul pe harta.
miercuri, 14 noiembrie 2007
Caféteria
La IHECS la caféteria se vinde bere si se poate bea acolo. Au si sala de fumat (unde e irespirabil, pentru ca nu cred ca e ventilata) si unde urla muzica in draci. Asa ca, daca ai o zi mai proasta, te poti reculege fara probleme acolo chiar si-n miezul zilei, intr-o atmosfera de club.
marți, 13 noiembrie 2007
Oda pentru FJSC
Si nu m-a platit nimeni pentru asta. Nici macar n-am vreo situatie neplacuta la scoala ca sa trebuiasca sa gadil in dos pe cine trebuie cu postul asta. Pur si simplu am ajuns la o concluzie la care nu ma asteptam sa ajung atat de curand - FJSC rullz. Pe bune.
Cum am avut aceasta revelatie absolut halucinanta? Am plecat cu Erasmus in Belgia. Bine, sunt inca aici, dar au trecut deja doua luni si pot sa fac comparatii.
Sistemul de predare si programa
Ma refer la sistemul de predare mai ales. Sa luam un exemplu simplu - cursul de multimedia, ca tot am dezbatut subiectul cu Vlad.
As vrea sa fac coloane, eventual sa scriu si colorat, dar nu stiu cum se face asta pe blog. Sigur se poate, dar nu stiu eu. Bun, le luam pe rand:
Multimedia la FJSC = acea materie unde doamna profesoara Drula impreuna cu seminaristul (cute enough) Matei te invata sa folosesti programul Macromedia Director (nu radeti) pentru a construi un "document multimedia offline pe suport DVD/CD".
Bun, suficient de aiurea pana acum. Dar macar inveti o treaba concreta, nu abureli. Si iesi din facultatea asta cu niste cunostinte, chit ca sunt mai mult conceptuale decat pur tehnice.
Multimedia la IHECS Bruxelles = acea materie unde domnul profesor Abel Carlier impreuna cu seminaristul Leynen (cute enough) te invata sa folosesti programul Dreamweaver 8 pentru a construi un site web. La noi la FJSC se face asta la Internet (cu George Popescu), doar ca invatam Netscape Composer. Oricum, cam aceeasi mancare de peste.
Ei, aici, la IHECS, materia este foarte ciudat impartita. La curs ne-am uitat la filmul Brazil, iar apoi Carlier a inceput sa ne explice concepte multimedia precum receptor, emitator, canal etc. Un fel de ITC sau ICI al lui Petcu, combinat putin, conceptual vorbind, cu Internetul lui George Popescu. La curs nu ne invata absolut nimic tehnic, iar tema de curs este sa construim o arborescenta din scene simbolice din Brazil, legate intre ele prin diferite tipuri de liens (legaturi, linkuri). Foarte abstracto-inutil, in opinia mea.
La seminar/laborator, Leynen (cute enough) ne invata sa construim un site. Jur cu mana pe cruce ca nu vad nicio legatura intre curs si seminar. Dar niciuna! Partea si mai proasta este ca primul semestru se face teoria, iar al doilea se construieste efectiv site-ul. Si the cute enought Leynen ne invata cu viteza melcului diferentele intre .jpg si .gif sau cum se seteaza culoarea de fundal. A, nici seminarul/laboratorul nu se face intr-o sala de computere, ci intr-una cu proiector unde putem vedea ce face el la laptop, dar n-avem de ales decat sa notam, sa desenam si sa coloram pe caiete.
Concluzia - Se face scoala cu viteza melcului. Ce ne invata George Popescu in 10 minute se face aici in minimum doua ore, iar practica la Pastele Cailor. Eu una e clar ca n-o prind, asa ca o sa-mi iau notele la Multimedia exclusiv pe planul site-ului (pe hartie) pe care n-o sa-l fac niciodata.
Biblioteca
Pe vremea cand se cereau examen si lucrare la licenta (adica acum vreo doua saptamani) stabilisem deja cu Romnina Surugiu ce subiect sa lucrez si ma pregateam, cu un ambit (a se citi "ambîţ") demn de invidiat, sa ma apuc de citit cartile din biblioteca IHECS-ului.
Prima saptamana am facut efortul supraomenesc de a afla programul bibliotecii, pentru ca zilnic cand ajungeam eu la scoala era inchis. Nu m-a lamurit nimeni, iar studentii pe care i-am intrebat nici nu stiau ca exista asa ceva in facultatea lor. Intamplator l-am intrebat, la cafeteria, si pe un nene care era, cica, in charge cu biblioteca. SI mi-a zis sa vin a doua zi dimineata la ora X. A doua zi dimineata, la ora X, nu era nimeni acolo. Abia la ora X+30 de minute a aparut si nenea (pe a carui functie nu am descifrat-o) care mi-a deschis usa bibliotecii foarte politicos, revelandu-mi minunea. Un mare raft de maxim un metru care sustinea in jur de 30 de carti, dintre care mai mult de jumatatea dictionare. :-O Am facut ochii cat cepele si am intrebat unde e biblioteca cu carti, nu sala de lectura (erau mult prea multe mese cu scaune in sala), dar mi s-a spus ca astea sunt. Am plecat dezamagita, cu gandul la raiul din FJSC...
Alta concluzie: Simt ca FJSC-ul nostru este mult mai conectat la realitate. Simt, dupa trei ani incheiati de studentie, ca am invatat abureli si lucruri concrete, dar pe ambele sunt in stare sa le leg de domeniul care ma intereseaza. Am avut la FJSC si profi aberanti, si profi misto de tot, care ma faceau sa vreau sa le aplaud cursul (pe aici se practica frecvent). Am simtit acum, mai mult ca niciodata, ca nivelul facultatii mele de acasa este mult superior.
Nu ma refer numai la ritmul in care invatam (adaptat unei persoane dotate cu intelect), ci si la structura materiei. Si aici invat lucruri misto, insa mi se tranteste in brate silabusul (la ei silabus este cursul scris care se gaseste de cumparat in facultate), nu mai trebuie sa citesc absolut nimic ca bibliografie, sa imi folosesc creierul sa fac legaturi si sa produc sinteze. Pur si simplu mi se toarna mura-n gura (si lent al naibii) ceea ce trebuie sa stiu si apoi mi se cere sa reproduc intr-o "maniera analitica".
Nu sunt incurajata, ca studenta, sa citesc studiile sociologilor (la sociologie), pentru ca "sunt deja explicate in silabus". Nici sa fac vreun research in plus pe un subiect anume, pentru ca "oricum si-n silabus sunt prea multe informatii deja". Stiu ca nu ma opreste nimeni, dar eu aici compar niste sisteme.
Asadar, cu toate bubele si comunismele care n-au murit, FJSC-ul mi-e inca drag. Si admir institutia asta. Aici studiez materii interesante, dar neconectate (prin maniera de predare) la scopul meu de student (viitor jurnalist, publicitar sau PRist). FJSC rullz :D
Atentie! Acest text n-o sa aiba nicio relevanta pentru tine daca nu ai fost student la FJSC.
Cum am avut aceasta revelatie absolut halucinanta? Am plecat cu Erasmus in Belgia. Bine, sunt inca aici, dar au trecut deja doua luni si pot sa fac comparatii.
Sistemul de predare si programa
Ma refer la sistemul de predare mai ales. Sa luam un exemplu simplu - cursul de multimedia, ca tot am dezbatut subiectul cu Vlad.
As vrea sa fac coloane, eventual sa scriu si colorat, dar nu stiu cum se face asta pe blog. Sigur se poate, dar nu stiu eu. Bun, le luam pe rand:
Multimedia la FJSC = acea materie unde doamna profesoara Drula impreuna cu seminaristul (cute enough) Matei te invata sa folosesti programul Macromedia Director (nu radeti) pentru a construi un "document multimedia offline pe suport DVD/CD".
Bun, suficient de aiurea pana acum. Dar macar inveti o treaba concreta, nu abureli. Si iesi din facultatea asta cu niste cunostinte, chit ca sunt mai mult conceptuale decat pur tehnice.
Multimedia la IHECS Bruxelles = acea materie unde domnul profesor Abel Carlier impreuna cu seminaristul Leynen (cute enough) te invata sa folosesti programul Dreamweaver 8 pentru a construi un site web. La noi la FJSC se face asta la Internet (cu George Popescu), doar ca invatam Netscape Composer. Oricum, cam aceeasi mancare de peste.
Ei, aici, la IHECS, materia este foarte ciudat impartita. La curs ne-am uitat la filmul Brazil, iar apoi Carlier a inceput sa ne explice concepte multimedia precum receptor, emitator, canal etc. Un fel de ITC sau ICI al lui Petcu, combinat putin, conceptual vorbind, cu Internetul lui George Popescu. La curs nu ne invata absolut nimic tehnic, iar tema de curs este sa construim o arborescenta din scene simbolice din Brazil, legate intre ele prin diferite tipuri de liens (legaturi, linkuri). Foarte abstracto-inutil, in opinia mea.
La seminar/laborator, Leynen (cute enough) ne invata sa construim un site. Jur cu mana pe cruce ca nu vad nicio legatura intre curs si seminar. Dar niciuna! Partea si mai proasta este ca primul semestru se face teoria, iar al doilea se construieste efectiv site-ul. Si the cute enought Leynen ne invata cu viteza melcului diferentele intre .jpg si .gif sau cum se seteaza culoarea de fundal. A, nici seminarul/laboratorul nu se face intr-o sala de computere, ci intr-una cu proiector unde putem vedea ce face el la laptop, dar n-avem de ales decat sa notam, sa desenam si sa coloram pe caiete.
Concluzia - Se face scoala cu viteza melcului. Ce ne invata George Popescu in 10 minute se face aici in minimum doua ore, iar practica la Pastele Cailor. Eu una e clar ca n-o prind, asa ca o sa-mi iau notele la Multimedia exclusiv pe planul site-ului (pe hartie) pe care n-o sa-l fac niciodata.
Biblioteca
Pe vremea cand se cereau examen si lucrare la licenta (adica acum vreo doua saptamani) stabilisem deja cu Romnina Surugiu ce subiect sa lucrez si ma pregateam, cu un ambit (a se citi "ambîţ") demn de invidiat, sa ma apuc de citit cartile din biblioteca IHECS-ului.
Prima saptamana am facut efortul supraomenesc de a afla programul bibliotecii, pentru ca zilnic cand ajungeam eu la scoala era inchis. Nu m-a lamurit nimeni, iar studentii pe care i-am intrebat nici nu stiau ca exista asa ceva in facultatea lor. Intamplator l-am intrebat, la cafeteria, si pe un nene care era, cica, in charge cu biblioteca. SI mi-a zis sa vin a doua zi dimineata la ora X. A doua zi dimineata, la ora X, nu era nimeni acolo. Abia la ora X+30 de minute a aparut si nenea (pe a carui functie nu am descifrat-o) care mi-a deschis usa bibliotecii foarte politicos, revelandu-mi minunea. Un mare raft de maxim un metru care sustinea in jur de 30 de carti, dintre care mai mult de jumatatea dictionare. :-O Am facut ochii cat cepele si am intrebat unde e biblioteca cu carti, nu sala de lectura (erau mult prea multe mese cu scaune in sala), dar mi s-a spus ca astea sunt. Am plecat dezamagita, cu gandul la raiul din FJSC...
Alta concluzie: Simt ca FJSC-ul nostru este mult mai conectat la realitate. Simt, dupa trei ani incheiati de studentie, ca am invatat abureli si lucruri concrete, dar pe ambele sunt in stare sa le leg de domeniul care ma intereseaza. Am avut la FJSC si profi aberanti, si profi misto de tot, care ma faceau sa vreau sa le aplaud cursul (pe aici se practica frecvent). Am simtit acum, mai mult ca niciodata, ca nivelul facultatii mele de acasa este mult superior.
Nu ma refer numai la ritmul in care invatam (adaptat unei persoane dotate cu intelect), ci si la structura materiei. Si aici invat lucruri misto, insa mi se tranteste in brate silabusul (la ei silabus este cursul scris care se gaseste de cumparat in facultate), nu mai trebuie sa citesc absolut nimic ca bibliografie, sa imi folosesc creierul sa fac legaturi si sa produc sinteze. Pur si simplu mi se toarna mura-n gura (si lent al naibii) ceea ce trebuie sa stiu si apoi mi se cere sa reproduc intr-o "maniera analitica".
Nu sunt incurajata, ca studenta, sa citesc studiile sociologilor (la sociologie), pentru ca "sunt deja explicate in silabus". Nici sa fac vreun research in plus pe un subiect anume, pentru ca "oricum si-n silabus sunt prea multe informatii deja". Stiu ca nu ma opreste nimeni, dar eu aici compar niste sisteme.
Asadar, cu toate bubele si comunismele care n-au murit, FJSC-ul mi-e inca drag. Si admir institutia asta. Aici studiez materii interesante, dar neconectate (prin maniera de predare) la scopul meu de student (viitor jurnalist, publicitar sau PRist). FJSC rullz :D
Romantismul n-a murit
Sau cel putin nu la mine. Ce poate fii mai romantic si mai cuceritor decat o cina in doi? Paste carbonara (favoritele mele), vin rosu (hehe) de cea mai buna calitate (pentru mine Cola), muzica in surdina si lumarari parfumate?
El in camasa alba care ii scoate in evidenta privirea sexy, eu in rochie rosie, cu buzele umede de emotie. Ca-n Pretty Woman, sorbindu-ne din priviri si chicotind. Eu rad la glumele lui, el imi da importanta, ne simtim unici si speciali. Indragostiti.
O astfel de seara este preludiul perfect pentru o noapte de amor ca-n filme, cand protagonistii sfarsesc rupandu-si hainele si dezveling lenjeria ei sexy cumparata special pentru acest eveniment.
Eu insa m-am imbracat in colanti, mi-am pus hanoracul gros si pufos si sosete flausate roz in picioare, m-am demachiat tacticos, m-am dat cu tonic si m-am bagat in pat stergandu-mi nasul si suspinand ca gospodinele la telenovele. Not thaaat sexy, nu-i asa? Eh, asa se intampla cand iti serbezi aniversarea de doi ani si opt luni de relatie la o cina pe webcam - te duci la culcare singur si miserable...
El in camasa alba care ii scoate in evidenta privirea sexy, eu in rochie rosie, cu buzele umede de emotie. Ca-n Pretty Woman, sorbindu-ne din priviri si chicotind. Eu rad la glumele lui, el imi da importanta, ne simtim unici si speciali. Indragostiti.
O astfel de seara este preludiul perfect pentru o noapte de amor ca-n filme, cand protagonistii sfarsesc rupandu-si hainele si dezveling lenjeria ei sexy cumparata special pentru acest eveniment.
Eu insa m-am imbracat in colanti, mi-am pus hanoracul gros si pufos si sosete flausate roz in picioare, m-am demachiat tacticos, m-am dat cu tonic si m-am bagat in pat stergandu-mi nasul si suspinand ca gospodinele la telenovele. Not thaaat sexy, nu-i asa? Eh, asa se intampla cand iti serbezi aniversarea de doi ani si opt luni de relatie la o cina pe webcam - te duci la culcare singur si miserable...
luni, 12 noiembrie 2007
Si ei ii au p'-ai lor
Veneam de la cursurile de franceza (despre care revin mai incolo cu un post) si, ca sa ies din metrou, am decis sa iau scarile rulante, de teama sa nu-mi scada cumva gabaritul de la efortul de a urca pe scarile normale (unde, by the way, tocmai se chinuia o mamica sa-si urce caruciorul).
Trei tanti musulmane (cu marama din aia de le acoperea tot parul pe cap), dar vorbitoare de franceza (fluent, de altfel, as zice ca era limba lor natala si e posibil sa fie asa) s-au proptit in fata mea pe scari. Atentie, nu s-au aliniat la dreapta, ca sa lase celor grabiti loc sa depaseasca, ci s-au intins cu toata latimea lor (si era destula ea, latimea) cat sa puna dop fluxului de cetateni grabiti care se intorceau de la munca.
Am mentionat mai sus ca mi-era o lene sa mor, dar am facut un efort supraomenesc tocmai ca sa le vad reactia. Desi nu aveam chef, am zis sa incerc sa urc putin cu picioarele mele ca sa vad daca se dau la o parte. Evident, stateau latite acolo fara sa se uite la mine, care spusesem cateva "pardonuri" deja. Am incercat sa ridic vocea, dar pana sa se intoarca la mine sa vada cu ce nimic le intrerup existenta feerica ajunsesem deja sus, asa ca m-am lasat pagubasa.
Cu 15 minute inainte doua babe gemene si foarte cochete ma masurau din cap pana in picioare pe linia DeBrouckere-Merode. Erau transpirate, miroseau, dar nu le lipsea rujul portocaliu intins absolut violator pentru retina pe buze, nici esarfele colorate, nici posetele asortate.
E clar, ii au si ei p'-ai lor. Si chiar ca n-o sa ma mai plang de-ai nostri!
Trei tanti musulmane (cu marama din aia de le acoperea tot parul pe cap), dar vorbitoare de franceza (fluent, de altfel, as zice ca era limba lor natala si e posibil sa fie asa) s-au proptit in fata mea pe scari. Atentie, nu s-au aliniat la dreapta, ca sa lase celor grabiti loc sa depaseasca, ci s-au intins cu toata latimea lor (si era destula ea, latimea) cat sa puna dop fluxului de cetateni grabiti care se intorceau de la munca.
Am mentionat mai sus ca mi-era o lene sa mor, dar am facut un efort supraomenesc tocmai ca sa le vad reactia. Desi nu aveam chef, am zis sa incerc sa urc putin cu picioarele mele ca sa vad daca se dau la o parte. Evident, stateau latite acolo fara sa se uite la mine, care spusesem cateva "pardonuri" deja. Am incercat sa ridic vocea, dar pana sa se intoarca la mine sa vada cu ce nimic le intrerup existenta feerica ajunsesem deja sus, asa ca m-am lasat pagubasa.
Cu 15 minute inainte doua babe gemene si foarte cochete ma masurau din cap pana in picioare pe linia DeBrouckere-Merode. Erau transpirate, miroseau, dar nu le lipsea rujul portocaliu intins absolut violator pentru retina pe buze, nici esarfele colorate, nici posetele asortate.
E clar, ii au si ei p'-ai lor. Si chiar ca n-o sa ma mai plang de-ai nostri!
duminică, 11 noiembrie 2007
Atomium Bruxelles
Poza realizata de Adi Petrescu.
Ziceam undeva ca o sa revin cu detalii despre Atomium. Ei bine, vreau sa fie clar pentru toata suflarea ca nu suport acest obiectiv turistic de mare exceptie din Bruxelles.
Si, cum ii sade bine argumentarii, sa aduc si niste argumente, nu? Ei bine, motiv pentru lipsa de extaz in fata acestei minuni a Bruxelles-ului este faptul ca l-am vazut deja de patru ori. Si cum sa te extaziezi de fiecare data?
Prima oara cu Erasmusii, in prima noastra saptamana la Bruxelles. Era intr-o joi si aveam liber de la ore, asa ca am batut orasul in lung si-n lat, fascinati de ceea ce vedeam. And that was my visit to Brussel, recunosc.
A doua oara l-am vauzt cu Adi, Erasmus la Tournai, care a venit in vizita la Bruxelles si m-a tarat toata ziua dupa el pe urmele acelorasi obiective pe care le mai vazusem deja (asta e dezavantajul de a locui in centru - nu ai chef sa fii ghid si sa arati ceea ce vezi in fiecare damn day).
A treia oara l-am vazut cu tata, cand a venit pentru cateva zile sa ma viziteze. Atunci da, mi-a facut placere, pentru ca ma bucuram sa ii arat mandrete de oras european in care sta fii'sa. Dar devenise deja boring!!!
A patra oara, cand deja nu ma mai tineau nervii, am mers cu niste prieteni unguri ai Annei (Erasmus la mine la facultate). M-am dus numai ca sa nu stau in casa, dar deja era prea mult.
Atomium reprezinta o constructie foarte ciudata realizata in '58 pentru The Universal Exhibition. E un atom de fier marit de nu stiu cate miliarde de ori. Poti intra in bile si poti urca pe scarile rulante, scarile normale sau cu liftul. E plin de turisti, dintre care majoritatea mosi sau familii cu purcelu' si catelu' dupa ei, dar privelistea e destul de misto. Poti privi prin geamurile bilelor, iar angajatii au grija sa stai ca oaia la rand fara sa ridici vocea, fara sa te foiesti si fara sa deranjezi pe altul.
Ma lasa rece. Punct.
Placinta cu mere...
Draga mama,
Aglaja Veterani. Mere coapte, vinete pe gratar, macaroane cu branza si ou la cuptor. Dar mai presus de toate...placinta cu mere. Cu aluat subtire si umplutura multa, cu zahar pudrat peste. "Zaharul se face pudra in rasnita de cafea", imi ziceai. Aia veche, pe care o imprumuta Felicia, vecina de deasupra, cand eram mica.
Am mancat placinta cu mere cand a murit Ricky, primul si unicul meu papagal, in noaptea de Revelion. Cand l-am gasit cu capu'-n jos, atarnat de craca lui in colivie. Ricky, pe care-l alergase Mitica, primul nostru pui de pisica.
Am mancat placinta cu mere cand tineam diete ametitoare, dar nu puteam rezista mirosului care ma atragea ca un magnet in bucatarie.
Mama, tu faci placinta cu mere numai cand e frig. Si acum, daca inchid ochii, simt mirosul merelor coapte-n aluat, simt caldura din casa si il aud pe tata plangandu-se ca voia orez cu lapte.
Aglaja Veterani. Mere coapte, vinete pe gratar, macaroane cu branza si ou la cuptor. Dar mai presus de toate...placinta cu mere. Cu aluat subtire si umplutura multa, cu zahar pudrat peste. "Zaharul se face pudra in rasnita de cafea", imi ziceai. Aia veche, pe care o imprumuta Felicia, vecina de deasupra, cand eram mica.
Am mancat placinta cu mere cand a murit Ricky, primul si unicul meu papagal, in noaptea de Revelion. Cand l-am gasit cu capu'-n jos, atarnat de craca lui in colivie. Ricky, pe care-l alergase Mitica, primul nostru pui de pisica.
Am mancat placinta cu mere cand tineam diete ametitoare, dar nu puteam rezista mirosului care ma atragea ca un magnet in bucatarie.
Mama, tu faci placinta cu mere numai cand e frig. Si acum, daca inchid ochii, simt mirosul merelor coapte-n aluat, simt caldura din casa si il aud pe tata plangandu-se ca voia orez cu lapte.
Faza saptamanii
Discutie intre mine si Amandine, colega mea de apartament:
Acum va las, trebuie sa plec de acasa. A, sa nu uit sa scop laptopul din priza!!!
Amandine (colega mea de apartament foarte simpatica, binevoitoare si frumusica, dar cam saraca cu duhul): Te rog cand stingi laptopul sa il scoti si din priza, ca asa consuma in continuare curent.
Eu: clipoc, clipoc?
Amandine: Da, sa stii. Chiar daca e stins, din moment ce il lasi in priza inca se consuma curent electric.
Eu: Si unde s-ar duce curentul asta?
Amandine: Aa, in aer, cred.. (usor incurcata) Am cazut de comun acord toate fetele sa facem asta.
Eu: Ok, daca asa vreti voi.. Dar stii ca e imposibil, nu? Daca lasi o veioza stinsa in priza, crezi ca va consuma in continuare?
Amandine (o facusem deja cu nervii): Stii, nu ma pricep asa de bine, dar ideea este sa scoti laptopul din priza cand il stingi. (apoi cu un ton imperativ, vizibil victorioasa ca mi-a dat replica) Ca nu cred ca-ti doresti sa platesti singura toata diferenta de de pe factura!
Eu: Da, bine, fac cum ziceti voi, chiar daca, ma poti crede pe cuvant, nu se intampla asta. Dar diferenta fata de ce?
Amandine (la culmea rabdarii): Cum fata de ce??? Fata de ultima factura.
Eu: Aa, inteleg acum. Factura din august, cand n-a locuit nimeni in apartament. Da, you made your point.
Amandine: clipoc, clipoc?
Acum va las, trebuie sa plec de acasa. A, sa nu uit sa scop laptopul din priza!!!
Manifest pro-femei
Colegul meu Misu (un baiat pe care-l apreciez mult, de altfel, si caruia tin sa-i multumesc peaceastacale pentru gestul frumos de a ma ajuta, stie el cand) scrie pe blogul lui despre femei.
Si scrie fain, as zice. Cu o micuta completare, daca mi se permite. Femeile nu-s indobitocite de revistele glossy in sine, precum sugereaza el (interpretarea imi apartine). Si stiu sigur, c-am lucrat juma' de an pentru o astfel de publicatie si le-am puricat pe toate, iar textele din revistele de calitate sunt usor de lecturat fara urmari de tip "indobitocire". Ba unele sunt chiar misto.
Femeile-s indobitocite de publicitatea din acestea, pentru care companiile producatoare de cosmetice/haine/pantofi/decoratiuni platesc bani grei. Si care atrag ochii damelor mai ceva ca diamantele ('cos "Diamonds are a girl's best friends"), creand niste standarde menite sa vanda.
Bine, Misu made his point foarte clar si foarte frumos, mizand pe alta tema decat cea pe care o abordez eu aici. Dar, revenind la ceea ce mi-a trezit mie in minte post-ul lui, traim intr-o lume unde, daca nu cumperi, nu existi. Mai ales ca femeie. Si, ca sa n-o mai dau in clisee, hai sa recunosc ca imi cheltui banii cu cea mai mare placere pe haine care sa ma faca sa arat bine, pe farduri care sa ma faca sa par ceea ce vreau sa fiu si pe accesorii care sa imi aduca un pic de culoare.
Sa fie feminitate? Sa fie dorinta de a fii cea mai frumoasa pentru cel care vreau sa ma iubeasca? Cu siguranta putin din amandoua. Dar, mai mult decat toate acestea, sa fie nevoia de a atrage privirile altor femei??? Da, recunosc.
Si-mi aduc aminte acum de-o replica dintr-un film al carui titlu nu mi-l amintesc. Personajul ii spunea unui barbat ceva de genul:
Asadar, toata publicitatea asta a creat o competititie fantastica intre femei. Care mai de care sa-si expuna lookul in tendinte si, de ce nu, sa arate ceva prin asta. Statut social, nivel de salarizare al partenerului, gust si stil innascute etc. Si unde ajungem? La o competitie frivola si nedemna pentru sexul slab, care se vrea si se cere considerat egal cu cel tare.
Pai doamnelor, daca ne vrem atat de egale cu ei, masculii, de ce Doamne iarta-ma ne preocupam preponderent de look? De imaginea noastra in fata altor femei? De ce nu invatam nimic din solidaritatea masculina?
Pentru ca, revenind la filme si la clisee cinematografice, n-am vazut toate cum barbatii sunt uniti pana la moarte, gata oricand sa-si acopere prietenii? Era si-un banc pe tema asta:
Acum... Hai sa invatam ceva de la barbati. Sa invatam ca avem nevoie de solidaritate ca femei. Si nu ma refer la marsuri feministe sau la construirea unei tabere inamice , pregatita sa atace sexul masculin. Hai sa fim si noi ca ei, daca tot ne vrem egalitatea.
Si scrie fain, as zice. Cu o micuta completare, daca mi se permite. Femeile nu-s indobitocite de revistele glossy in sine, precum sugereaza el (interpretarea imi apartine). Si stiu sigur, c-am lucrat juma' de an pentru o astfel de publicatie si le-am puricat pe toate, iar textele din revistele de calitate sunt usor de lecturat fara urmari de tip "indobitocire". Ba unele sunt chiar misto.
Femeile-s indobitocite de publicitatea din acestea, pentru care companiile producatoare de cosmetice/haine/pantofi/decoratiuni platesc bani grei. Si care atrag ochii damelor mai ceva ca diamantele ('cos "Diamonds are a girl's best friends"), creand niste standarde menite sa vanda.
Bine, Misu made his point foarte clar si foarte frumos, mizand pe alta tema decat cea pe care o abordez eu aici. Dar, revenind la ceea ce mi-a trezit mie in minte post-ul lui, traim intr-o lume unde, daca nu cumperi, nu existi. Mai ales ca femeie. Si, ca sa n-o mai dau in clisee, hai sa recunosc ca imi cheltui banii cu cea mai mare placere pe haine care sa ma faca sa arat bine, pe farduri care sa ma faca sa par ceea ce vreau sa fiu si pe accesorii care sa imi aduca un pic de culoare.
Sa fie feminitate? Sa fie dorinta de a fii cea mai frumoasa pentru cel care vreau sa ma iubeasca? Cu siguranta putin din amandoua. Dar, mai mult decat toate acestea, sa fie nevoia de a atrage privirile altor femei??? Da, recunosc.
Si-mi aduc aminte acum de-o replica dintr-un film al carui titlu nu mi-l amintesc. Personajul ii spunea unui barbat ceva de genul:
"Only 5% of women dress up for men.. The rest of us like to dress up for other women"
Asadar, toata publicitatea asta a creat o competititie fantastica intre femei. Care mai de care sa-si expuna lookul in tendinte si, de ce nu, sa arate ceva prin asta. Statut social, nivel de salarizare al partenerului, gust si stil innascute etc. Si unde ajungem? La o competitie frivola si nedemna pentru sexul slab, care se vrea si se cere considerat egal cu cel tare.
Pai doamnelor, daca ne vrem atat de egale cu ei, masculii, de ce Doamne iarta-ma ne preocupam preponderent de look? De imaginea noastra in fata altor femei? De ce nu invatam nimic din solidaritatea masculina?
Pentru ca, revenind la filme si la clisee cinematografice, n-am vazut toate cum barbatii sunt uniti pana la moarte, gata oricand sa-si acopere prietenii? Era si-un banc pe tema asta:
Daca iubitul tau a lipsit o noapte de acasa si ti-a spus ca a fost la un prieten, atunci scoate agenda si suna-i pe toti 10 pe care ii are. Sapte dintre ei o sa confirme ca a dormit la fiecare acasa, iar ceilalti trei o sa sustina ca se afla inca acolo.
Acum... Hai sa invatam ceva de la barbati. Sa invatam ca avem nevoie de solidaritate ca femei. Si nu ma refer la marsuri feministe sau la construirea unei tabere inamice , pregatita sa atace sexul masculin. Hai sa fim si noi ca ei, daca tot ne vrem egalitatea.
"Toti francezii de la noi sunt pedofili"
Replica asta mi-a facut ziua! Vorbeam pe messenger cu un amic (fost coleg de liceu) care studiaza in Lyon si povesteam despre tarile in care ne aflam. La un moment dat, tocmai cand ma lamentam eu mai tare ca nu-s zdraveni belgienii astia si ca fac ce fac sa imi influenteze negativ parerea despre ei (pe care ma lupt cu toata forta sa o pastrez buna), ce-mi zice?
Probabil ca se gandea sa lighten my day, ceea ce s-a si intamplat. Cica era in primele luni de rezidenta in Lyon, cand o colega frantuzoaica il provoaca la o discutie. Redau dialogul asa cum mi-a fost povestit, pentru ca pe mine m-a facut sa mor de ras:
A fost fenomenal tipul, mi-a placut! Completez si eu sirul de conversatii weird avute cu straini (in tara lor).
Eram la cheful de care va povesteam aici, cand unul din tipii beti morti cu care ma conversam decide sa faca o incursiune socio-istorica in situatia Europei de Est:
De data asta replica ucigatoare n-a fost data de mine, ci chiar de el insusi. Da, cam asta ti-e si cu belgienii!
Probabil ca se gandea sa lighten my day, ceea ce s-a si intamplat. Cica era in primele luni de rezidenta in Lyon, cand o colega frantuzoaica il provoaca la o discutie. Redau dialogul asa cum mi-a fost povestit, pentru ca pe mine m-a facut sa mor de ras:
Frantuzoaica: Si, din ce tara zici ca esti?
El: Din Romania.
Frantuzoaica (cu un zambet tamp): Aaa, stiu de Romania. Aici toate ziarele scriu ca romanii din Franta sunt cersetori sau hoti.
El (sec): La noi toate ziarele scriu ca francezii din Romania sunt pedofili.
A fost fenomenal tipul, mi-a placut! Completez si eu sirul de conversatii weird avute cu straini (in tara lor).
Eram la cheful de care va povesteam aici, cand unul din tipii beti morti cu care ma conversam decide sa faca o incursiune socio-istorica in situatia Europei de Est:
Belgianu': De unde esti?
Eu: Din Romania.
Belgianu': Aaa, Romania? E o tara de sine statatoare?
Eu: clipoc, clipoc?
Belgianu': Adica.. (vizibil fastacit) Aveti limba voastra?
Eu: Limba noastra?
Belgianu': Adica... (si mai incurcat) Aveti o limba.. "roumanienne"? Sau vorbiti o limba din alta tara? (apoi pe un ton didactic) De exemplu noi, belgienii, avem propria noastra limba, adica franceza, nu una preluata din alta tara.
Eu: Aha.. Si noi, romanii, avem norocul asta.
De data asta replica ucigatoare n-a fost data de mine, ci chiar de el insusi. Da, cam asta ti-e si cu belgienii!
Fixatii, ca tot omu'
Tot omu' are fixatii, asta-i clar. Dar eu, ca-s mai speciala de felul meu, am fixatii "si mai fixe", daca imi permiteti. Mi-au spus-o multi, dar cel mai des Sorin, care e disperat uneori.
Si how cute poate sa fie cand se straduieste, chiar si dupa trei ani, sa ma convinga sa comand la restaurant altceva decat spaghete carbonara sau snitel cu piure?
Si cat de comfortabil poate sa fie sentimentul ca, atunci cand iubitul tau pleaca la chiosc, nici nu te mai intreaba ce sa iti cumpere, pentru ca stie deja? (Pall Mall, chiar daca am, ca nu strica niciodata o rezerva, Lotto Classic si Popcorn cu aroma de branza) -> si ma mai miram anul trecut ca o luase cantaru' razna!
Cat de simplu este sa traiesti asa, in comoditatea si comfortul oferite de o relatie chill, unde nu mai sunt eforturi? E simplu, e placut, dar devine apasator uneori. Si atunci aruncam o scanteie in joc, pentru ca suntem de acord ca asta este procedura optima (pana si pentru cuvantul "optima" am o fixatie). Ce faceam in aceasta situatie? Plimbare cu masina pe Magheru, desigur. Fixatie si asta? Ma tem ca da.
Imi plac fixatiile mele si ii plac si celui a carui opinie ma intereseaza. Noi sa fim sanatosi, ca fixuri are toata lumea. Si ajung sa cred, de multe ori, ca fixurile sunt ceea ce leaga doi oameni. Si ca da, trebuie sa ajungeti la interese comune, sa va potriviti in pat si sa comunicati bla bla, dar daca nu va iubiti fixurile unul altuia, atunci cum sa functioneze?
Si how cute poate sa fie cand se straduieste, chiar si dupa trei ani, sa ma convinga sa comand la restaurant altceva decat spaghete carbonara sau snitel cu piure?
Si cat de comfortabil poate sa fie sentimentul ca, atunci cand iubitul tau pleaca la chiosc, nici nu te mai intreaba ce sa iti cumpere, pentru ca stie deja? (Pall Mall, chiar daca am, ca nu strica niciodata o rezerva, Lotto Classic si Popcorn cu aroma de branza) -> si ma mai miram anul trecut ca o luase cantaru' razna!
Cat de simplu este sa traiesti asa, in comoditatea si comfortul oferite de o relatie chill, unde nu mai sunt eforturi? E simplu, e placut, dar devine apasator uneori. Si atunci aruncam o scanteie in joc, pentru ca suntem de acord ca asta este procedura optima (pana si pentru cuvantul "optima" am o fixatie). Ce faceam in aceasta situatie? Plimbare cu masina pe Magheru, desigur. Fixatie si asta? Ma tem ca da.
Imi plac fixatiile mele si ii plac si celui a carui opinie ma intereseaza. Noi sa fim sanatosi, ca fixuri are toata lumea. Si ajung sa cred, de multe ori, ca fixurile sunt ceea ce leaga doi oameni. Si ca da, trebuie sa ajungeti la interese comune, sa va potriviti in pat si sa comunicati bla bla, dar daca nu va iubiti fixurile unul altuia, atunci cum sa functioneze?
Calare pe doua veacuri
Titlul este imprumutat de la numele unui concurs de literatura de care auzisem prin liceu. Nu mai stiu cine il organiza, dar cert este ca trebuia sa scrii un eseu cu acest titlu si sa se refere la ceva boring, gen istorie sau critica literara. Mi-a ramas mult in minte expresia pentru ca mi-a placut cum suna.
Azi mi-am dat seama ca-s si eu "calare pe doua veacuri", la fel ca baiatu' ala de scrisese mailul care circula pe net (despre soimi, net, Mario si alte simboluri ale copilariei noastre). Nu as lua expresia chiar literal, dar mie personal asta imi inspira.
Azi m-am uitat la pozele de la Craciunul trecut si mi-am dat seama ca, pentru prima oara in viata mea, Craciunul acesta nu voi sta alaturi de familia mea.
Nu voi mai cere cu insistenta hainele pe care mi le doresc cu scuza ca deh, e Craciunul si putem profita sa cumparam in nestire lucruri care chiar imi trebuie (includem paltonase de toate culorile si, desigur, shoes). Nu o sa mai primesc cadouri surpriza de la ai mei pe langa acestea. Nu o sa fac bradul cu mama si cu tata, certandu-ne la infinit in privinta modalitatii optime de aplicare a instalatiei, a globurilor si a varfului de brad.
N-o sa imi mai cer, ca in ceilalti ani (ceilalti 22, da, sunt un copil mare) cadourile din seara de Ajun, fara sa am rabdare pana dimineata. Mai mult, n-o sa mai am sansa sa ma simt copil, revenind acasa de Craciun, unde sunt alintata si tratata ca o handicapata (and I love it sa mi se aduca totul la nas si sa nu fiu lasata sa misc un deget).
Si, cel mai important, n-o sa ii mai am pe parintii mei langa mine in seara in care, o data pe an, ne simteam atat de apropiati incat ne dadeau lacrimile.
Mi-e dor sa fiu patetica si sa ma comport copilareste, imatur, absolut nepotrivit pentru o tanara respectabila ce pretind ca sunt. Mi-e ciuda ca-s nedreapta si cer sa fiu tratata ca un adult, desi nici cand munceam pe bani grei nu ma intretineam singura. Ma oftic de mor ca ma aflu, pentru prima data, singura in fata vietii, si ca n-am cui sa ma lamentez.
Pentru ca, la fel ca-n povestile bunicii, am zburat din cuibul parintesc direct in apartamentul iubitului. Bine, cu o trecere printr-un apartament studentesc provizoriu, de care ma leaga amintirea noptilor nebune in Twice (oh, Doamne, chiar mergeam acolo in anul I???) impreuna cu cea mai potrivita persoana alaturi de care sa-mi incep anii "zbuciumati" ai studentiei.
Mi-e dor sa am fite de copil rasfatat care isi petrece doua ore in fata oglinzii inainte sa iasa in cluburi glam, barfind toata suflarea din orasul natal, asa cum faceam in liceu cu cea mai potrivita persoana alaturi de care sa-mi incep anii "zbuciumati" ai studentiei. Uneori mi-e dor sa fiu superficiala si, mai rau, mi-e dor de autosuficienta.
Dar, pentru ca tot raul e spre bine, imi voi petrece Craciunul alaturi de cel care a stiut sa imi faca cele mai potrivite cadouri (de la ghetele roz pe care mi le doream, tacul de biliard pana la siguranta ca, oricat as fii de departe, cineva se gandeste la mine). Si anul asta voi darui si eu mai mult, pentru ca am impresia ca-ncep sa ma invat doar sa primesc.
Azi mi-am dat seama ca-s si eu "calare pe doua veacuri", la fel ca baiatu' ala de scrisese mailul care circula pe net (despre soimi, net, Mario si alte simboluri ale copilariei noastre). Nu as lua expresia chiar literal, dar mie personal asta imi inspira.
Azi m-am uitat la pozele de la Craciunul trecut si mi-am dat seama ca, pentru prima oara in viata mea, Craciunul acesta nu voi sta alaturi de familia mea.
Nu voi mai cere cu insistenta hainele pe care mi le doresc cu scuza ca deh, e Craciunul si putem profita sa cumparam in nestire lucruri care chiar imi trebuie (includem paltonase de toate culorile si, desigur, shoes). Nu o sa mai primesc cadouri surpriza de la ai mei pe langa acestea. Nu o sa fac bradul cu mama si cu tata, certandu-ne la infinit in privinta modalitatii optime de aplicare a instalatiei, a globurilor si a varfului de brad.
N-o sa imi mai cer, ca in ceilalti ani (ceilalti 22, da, sunt un copil mare) cadourile din seara de Ajun, fara sa am rabdare pana dimineata. Mai mult, n-o sa mai am sansa sa ma simt copil, revenind acasa de Craciun, unde sunt alintata si tratata ca o handicapata (and I love it sa mi se aduca totul la nas si sa nu fiu lasata sa misc un deget).
Si, cel mai important, n-o sa ii mai am pe parintii mei langa mine in seara in care, o data pe an, ne simteam atat de apropiati incat ne dadeau lacrimile.
Mi-e dor sa fiu patetica si sa ma comport copilareste, imatur, absolut nepotrivit pentru o tanara respectabila ce pretind ca sunt. Mi-e ciuda ca-s nedreapta si cer sa fiu tratata ca un adult, desi nici cand munceam pe bani grei nu ma intretineam singura. Ma oftic de mor ca ma aflu, pentru prima data, singura in fata vietii, si ca n-am cui sa ma lamentez.
Pentru ca, la fel ca-n povestile bunicii, am zburat din cuibul parintesc direct in apartamentul iubitului. Bine, cu o trecere printr-un apartament studentesc provizoriu, de care ma leaga amintirea noptilor nebune in Twice (oh, Doamne, chiar mergeam acolo in anul I???) impreuna cu cea mai potrivita persoana alaturi de care sa-mi incep anii "zbuciumati" ai studentiei.
Mi-e dor sa am fite de copil rasfatat care isi petrece doua ore in fata oglinzii inainte sa iasa in cluburi glam, barfind toata suflarea din orasul natal, asa cum faceam in liceu cu cea mai potrivita persoana alaturi de care sa-mi incep anii "zbuciumati" ai studentiei. Uneori mi-e dor sa fiu superficiala si, mai rau, mi-e dor de autosuficienta.
Dar, pentru ca tot raul e spre bine, imi voi petrece Craciunul alaturi de cel care a stiut sa imi faca cele mai potrivite cadouri (de la ghetele roz pe care mi le doream, tacul de biliard pana la siguranta ca, oricat as fii de departe, cineva se gandeste la mine). Si anul asta voi darui si eu mai mult, pentru ca am impresia ca-ncep sa ma invat doar sa primesc.
Alo, nenea, da' unde-s partile bune?
Scriam la inceput, prin primele posturi de pe acest blog, ca "Abia astept sa cunosc totul, si partile bune, si pe cele rele".
Ok now. Si partile bune cand vin? Alo?
Ok now. Si partile bune cand vin? Alo?
vineri, 9 noiembrie 2007
Ca tot sunt aici sa invat....
Hai sa va povestesc si despre scoala, nu numai despre baruri si viata de noapte. Ca asa ii sade bine unei Erasmuse ca mine :D
Inainte de toate tin sa mentionez ca aici fac cursuri pe care NU eu le-am ales. Ceea ce completasem eu pe Learning Agreement a fost apa de ploaie si, pentru ca nu-s nici cal, nici magar (adica sunt anul IV, ultima generatie inainte de Bologna), n-au stiut unde sa ma incadreze. Asa ca mi-au varat pe gat un pachet de cursuri pe care vreau, nu vreau, trebuie sa le urmez. Buuun.
Ca sa nu ziceti ca-s carcotasa, incep cu avantajele:
- am doar doua sau trei cursuri pe zi, deci programul meu este foarte lejer
- exista pauza de masa intre 12.40 si 13.40, asa ca nu stau nehalita cate o zi intreaga, cum faceam in Bucuresti. Au cafeteria, dar nu se gasesc decat sandvisuri.
- am facut majoritatea cursurilor in Romania, deci stiu cu ce se mananca. Si ma ajuta sa inteleg mai bine, pentru ca, in franceza fiind, ma incurca limba si as fi ajuns sa am neclaritati
- unii profi sunt deschisi si te ajuta
Acum dezavantajele...
- am doar doua sau trei cursuri pe zi, deci programul meu este foarte lejer. Rezulta ca frec menta intre timp si imi cam irosesc viata.
- exista pauza de masa intre 12.40 si 13.40, au cafeteria, dar nu se gasesc decat sandvisuri de 4-5 euro.
- am aproape toate cursurile in amfiteatru si doar 2 seminare (engleza si multimedia). Sa le luam pe rand:
Engleza - nu vreau sa fac pe desteapta, dar aici se face engleza de clasa a saptea. Si fac cursul cu anul II. Drept urmare, la cursul de engleza ma cam plictisesc. Unu', pentru ca am fost activa la primul seminar, iar profesorul mi-a zis apoi ca n-am nevoie sa mai fac nici proiect in echipa (eu una m-am simtit aiurea ca-mi refuza sansa de a lucra cu alti colegi, sa ma mai integrez si eu, dar n-a vrut, oricat am insistat), nici teme, nici nu trebuie sa mai dau test. Daaaaar se pune prezenta. Asa ca ma duc la cursurile de engleza si stau acolo ca mobila, aproband silentios tot ce se intampla. Adica citirea unor articole si scoaterea ideilor principale, apoi scrierea lor la tabla.
Multimedia - facem seminarul cu un tip simpatic si tinerel, gata sa te ajute oricand. Daaaar, desi scopul seminarului este sa construim un site, in primul semestru se face teoria, iar in al doilea se trece la treaba. Eu, cum stau doar un semestru, n-am nimic de facut. Marele proiect de semestru este sa facem planul site-ului pe care il avem de construit semestrul viitor. :D Eu, cum mi-am facut celebrul site Barbie la seminarul lui George Popescu, inteleg in mare ce se intampla, deci am mai facut o data materia, deci ma plictisesc.
- restul cursurilor sunt in amfiteatru, deci nu pot decat sa iau notite, in niciun caz sa fiu activa. Am incercat la "Droit des medias", insa m-am balbait de jena (vorbeam de fata cu 300 de oameni, intr-o franceza stalcita de emotii), si au ras de mine. Asa ca am renuntat la iesirile nechemate.
Si acum, marele dezavantaj - mi-e ca naiba de greu sa ma integrez. Am ajuns sa consider studentii belgieni reci si foarte diferiti. E si vina sistemului, recunosc. Pur si simplu nu ai cum sa formezi un colectiv daca faci cursuri cu alti 300 de oameni in fiecare zi (ca merg la cursuri din ani diferiti). Mai incerci sa intrebi in stanga si in dreapta cate ceva, dar ori esti ignorat, ori privit ca un ciudat. Da, sunt si oameni amabili, dar putini. Si, in orice caz, cand ii intrebi ceva iti raspund la obiect si-ti ureaza apoi o zi buna. A doua zi, daca ii saluti pe hol, te-au uitat deja.
Am invatat sa imi vad de treaba si sa nu ma mai chinui atata sa le intru in gratii. Nu de putine ori am fost privita de sus si nu de putine ori a trebuit sa explic ce este Romania, daca avem o limba a noastra si ca nu, tigan si roman nu e totuna, desi sunt multi rromi in tara noastra. Si nu, nu suntem numai prostituate si cersetori, eu fiind dovada vie.
Nu de putine ori am fost luata de retardata pentru ca, la inceput, imi era greu sa ma exprim. Nu de putine ori eram barfita in fata, ei crezand ca daca nu pot face concordanta timpurilor la trecut, inseamna ca nu inteleg ce-mi spun.
M-a durut atunci, m-am simtit atacata personal, dar acum mi-a trecut. Am invatat sa iau fiecare cultura asa cum este si sa ma consider ghinionista ca am dat, in principal, peste asemenea oameni. Pentru ca-s si oameni ok aici, am cunoscut cativa, dar majoritatea m-a doborat.
Ceea ce ma intriga este ca am un prieten la Tournai (Erasmus in Belgia, dar in alt oras), care este absolut extaziat. Ma intreb mereu daca n-o fii totul numai in capul meu si daca nu cumva eu sunt aia care exagerez. Dar au fost situatii pe care, oricat le-am analizat apoi, le-am etichetat ca lipsa de ospitalitate, nu ca pe isterie din partea mea.
O sa invat sa imi placa Bruxelles-ul, dar mai am inca de descoperit.
Inainte de toate tin sa mentionez ca aici fac cursuri pe care NU eu le-am ales. Ceea ce completasem eu pe Learning Agreement a fost apa de ploaie si, pentru ca nu-s nici cal, nici magar (adica sunt anul IV, ultima generatie inainte de Bologna), n-au stiut unde sa ma incadreze. Asa ca mi-au varat pe gat un pachet de cursuri pe care vreau, nu vreau, trebuie sa le urmez. Buuun.
Ca sa nu ziceti ca-s carcotasa, incep cu avantajele:
- am doar doua sau trei cursuri pe zi, deci programul meu este foarte lejer
- exista pauza de masa intre 12.40 si 13.40, asa ca nu stau nehalita cate o zi intreaga, cum faceam in Bucuresti. Au cafeteria, dar nu se gasesc decat sandvisuri.
- am facut majoritatea cursurilor in Romania, deci stiu cu ce se mananca. Si ma ajuta sa inteleg mai bine, pentru ca, in franceza fiind, ma incurca limba si as fi ajuns sa am neclaritati
- unii profi sunt deschisi si te ajuta
Acum dezavantajele...
- am doar doua sau trei cursuri pe zi, deci programul meu este foarte lejer. Rezulta ca frec menta intre timp si imi cam irosesc viata.
- exista pauza de masa intre 12.40 si 13.40, au cafeteria, dar nu se gasesc decat sandvisuri de 4-5 euro.
- am aproape toate cursurile in amfiteatru si doar 2 seminare (engleza si multimedia). Sa le luam pe rand:
Engleza - nu vreau sa fac pe desteapta, dar aici se face engleza de clasa a saptea. Si fac cursul cu anul II. Drept urmare, la cursul de engleza ma cam plictisesc. Unu', pentru ca am fost activa la primul seminar, iar profesorul mi-a zis apoi ca n-am nevoie sa mai fac nici proiect in echipa (eu una m-am simtit aiurea ca-mi refuza sansa de a lucra cu alti colegi, sa ma mai integrez si eu, dar n-a vrut, oricat am insistat), nici teme, nici nu trebuie sa mai dau test. Daaaaar se pune prezenta. Asa ca ma duc la cursurile de engleza si stau acolo ca mobila, aproband silentios tot ce se intampla. Adica citirea unor articole si scoaterea ideilor principale, apoi scrierea lor la tabla.
Multimedia - facem seminarul cu un tip simpatic si tinerel, gata sa te ajute oricand. Daaaar, desi scopul seminarului este sa construim un site, in primul semestru se face teoria, iar in al doilea se trece la treaba. Eu, cum stau doar un semestru, n-am nimic de facut. Marele proiect de semestru este sa facem planul site-ului pe care il avem de construit semestrul viitor. :D Eu, cum mi-am facut celebrul site Barbie la seminarul lui George Popescu, inteleg in mare ce se intampla, deci am mai facut o data materia, deci ma plictisesc.
- restul cursurilor sunt in amfiteatru, deci nu pot decat sa iau notite, in niciun caz sa fiu activa. Am incercat la "Droit des medias", insa m-am balbait de jena (vorbeam de fata cu 300 de oameni, intr-o franceza stalcita de emotii), si au ras de mine. Asa ca am renuntat la iesirile nechemate.
Si acum, marele dezavantaj - mi-e ca naiba de greu sa ma integrez. Am ajuns sa consider studentii belgieni reci si foarte diferiti. E si vina sistemului, recunosc. Pur si simplu nu ai cum sa formezi un colectiv daca faci cursuri cu alti 300 de oameni in fiecare zi (ca merg la cursuri din ani diferiti). Mai incerci sa intrebi in stanga si in dreapta cate ceva, dar ori esti ignorat, ori privit ca un ciudat. Da, sunt si oameni amabili, dar putini. Si, in orice caz, cand ii intrebi ceva iti raspund la obiect si-ti ureaza apoi o zi buna. A doua zi, daca ii saluti pe hol, te-au uitat deja.
Am invatat sa imi vad de treaba si sa nu ma mai chinui atata sa le intru in gratii. Nu de putine ori am fost privita de sus si nu de putine ori a trebuit sa explic ce este Romania, daca avem o limba a noastra si ca nu, tigan si roman nu e totuna, desi sunt multi rromi in tara noastra. Si nu, nu suntem numai prostituate si cersetori, eu fiind dovada vie.
Nu de putine ori am fost luata de retardata pentru ca, la inceput, imi era greu sa ma exprim. Nu de putine ori eram barfita in fata, ei crezand ca daca nu pot face concordanta timpurilor la trecut, inseamna ca nu inteleg ce-mi spun.
M-a durut atunci, m-am simtit atacata personal, dar acum mi-a trecut. Am invatat sa iau fiecare cultura asa cum este si sa ma consider ghinionista ca am dat, in principal, peste asemenea oameni. Pentru ca-s si oameni ok aici, am cunoscut cativa, dar majoritatea m-a doborat.
Ceea ce ma intriga este ca am un prieten la Tournai (Erasmus in Belgia, dar in alt oras), care este absolut extaziat. Ma intreb mereu daca n-o fii totul numai in capul meu si daca nu cumva eu sunt aia care exagerez. Dar au fost situatii pe care, oricat le-am analizat apoi, le-am etichetat ca lipsa de ospitalitate, nu ca pe isterie din partea mea.
O sa invat sa imi placa Bruxelles-ul, dar mai am inca de descoperit.
Sa iesim, deci!
Pana la urma nu-s "the ultimate loser" si o sa ies in seara asta. Cu Anna si prietenii ei, ca sa sarbatorim ziua mea de nume.
Ca sa facem o scurta recapitulare, in centrul Bruxelles-ului nu prea ai multe variante de iesit. Da, e plin ochi de baruri, restaurante si discoteci, insa nu prea au mare farmec majoritatea. Ce-i drept, n-am fost chiar in toate, dar, dintre cele pe care le-am frecventat, o sa va explic care ce impresie mi-au lasat.
Sa le luam cu inceputul:
Baruri si restaurante:
- O'Reilly's = irish pub unde se aduna tot poporu', situat in miezul orasului, la Bursa. O minima umbra de rimel si un zambet accidental iti asigura, fara discutie, o seara plina de momente penibile, in care incerci sa ii refuzi frumos pe arabii, italienii si, nu-i asa, irlandezii de peste 40 de ani care incearca sa te agate. Cola = 2.5 euro
- Un restaurant italienesc pe care nu stiu cum il cheama = Aici te intampina patronul (italian, evident) la usa, iti ia haina, te admira pentru frumusetea si stilul nemaiintalnite si te pofteste la cea mai buna masa. Sunt patru mese in tot restaurantul situat pe Anspach, bulevardul principal din centru. Poti alege macaroane si spaghete de toate formele, culorile si marimile, iar mancarea este extrem de buna. Parte din farmecul restaurantului este Gino (l-am botezat eu si Anna), un bucatar tinerel si foarte bine facut, cu aer de italian cuceritor si murdar de ulei pe sort. Invarte pizza fantastic si flirteaza cu nesimtire. Tiramisu = 10 euro
- orice restaurant de pe strada cu restaurante cu sea food = Se ia o bucata de straduta ingusta, pavata cu piatra (numai buna sa-ti infigi tocurile in toate crapaturile si sa iti strici pantofii), aglomerata peste masura de restaurante, pe o parte si pe cealalta. In fata fiecarui restaurant sunt tarabe imense cu homari, pesti, scoici si creveti. Mie una mi se intoarce stomacul, dar na, e de fite. Toti proprietarii pe care i-am vazut eu sunt arabi si ies in strada dupa tine sa te invite la masa lor. Eventual iti dau si cu homaru' pe la nas, ca sa lesini de-a binelea. Aici ai toate sansele ca patronul sa te considere prostituata de lux (daca esti cumva mai ingrijita si nu porti tenesi prafuiti, un hanorac jenant si blugi dinaintea erei noastre intr-o sambata seara). Been there, done that. Meniu de o persoana, cu vin inclus = cam 100 de euro. (nu, n-am mancat acolo, mi-am insotit doar prietenii)
- Churchill's = bar englezesc cu aspect foarte elegant, unde, in weekenduri, sunt recitaluri la chitara. Plin de pustani irlandezi sau englezi sau de cupluri in toata firea. Ciudata combinatie. Cola = 3 euro
Cluburi:
- Celtica = bar/club/discoteca extrem de populara in Bruxelles. In weekenduri se face coada la intrare, iar bodyguarzii lasa sa intre pe cine au chef, razandu-ti in nas daca indraznesti sa comentezi. Aici e un fel de dictatura - toata lumea ii pupa-n fund pe bodyguarzi ca sa nu cumva sa se supere si sa nu ii mai lase sa intre, iar ei zambesc victoriosi, fericiti ca-s si ei sefi pe undeva, daca probabil acasa stau sub papuc. La parter se canta la chitara si se asculta muzica irlandeza. Aici stau babacii, adica oameni de varsta parintilor mei, dar cu chef de agatat pustoaice de 22 de ani. La etaj, insa, este discoteca. Muzica foarte comerciala (Moga si Akcent ridica mereu barul in picioare), dar dansabila. Ce-mi place este ca exista aer conditionat din belsug, deci nu se sterge nimeni de transpiratie pe tine. Insa este foarte aglomerat, iar dupa ora 1 este imposibil sa mai dansezi. Devii un element al unei mase compacte de oameni, incapabil sa te misti altfel decat in ritm cu multimea care te strage ca-ntr-o conserva de sardele. Cola = 2.5 euro
- Brupark = sa ne intelegem. Exista obiectivul turistic Atomium (despre care o sa revin sa povestesc), alaturi de care se afla Brupark, un orasel minuscul cu terase, restaurante si expozitia "Mica Europa". Ziua zici c-ai intrat in lumea lui Alice, insa noaptea devine loc al pierzaniei :D. Toate terasele/restaurantele atat de cochete si pline de familii cu copii peste zi se transforma in cluburi de ghetou-wannabe, unde pustani intre 14 si 17 ani se cred in videoclipurile lui 50Cent. Muzica e ok, un R&B comercialo-dansabil, dar te simti ca o bunica daca ai peste 18 ani. N-am crezut sa vad cu ochii mei fete de 13-14 ani cu toate alea pe afara, frecandu-se cu zor de baieti de aceeasi varsta, strigand in gura mare "I just wanna lick your lollypop". Sunt prea batrana, e clar. Aa, aici ai sanse sa te invite la dans un dolofanel B.I.G. in miniatura, la vreo 15 ani maxim, care sa iti ofere o bautura si apoi sa te intrebe daca ai prieten. Cocktail pentru 4 persoane = 30 de euro
Cam atat mi-a venit acum in minte. Asta despre viata de noapte a Bruxelles-ului. Pentru ca partea cu muzeurile si cu obiectivele turistice e prea boring sa o abordez la ora asta!
Ca sa facem o scurta recapitulare, in centrul Bruxelles-ului nu prea ai multe variante de iesit. Da, e plin ochi de baruri, restaurante si discoteci, insa nu prea au mare farmec majoritatea. Ce-i drept, n-am fost chiar in toate, dar, dintre cele pe care le-am frecventat, o sa va explic care ce impresie mi-au lasat.
Sa le luam cu inceputul:
Baruri si restaurante:
- O'Reilly's = irish pub unde se aduna tot poporu', situat in miezul orasului, la Bursa. O minima umbra de rimel si un zambet accidental iti asigura, fara discutie, o seara plina de momente penibile, in care incerci sa ii refuzi frumos pe arabii, italienii si, nu-i asa, irlandezii de peste 40 de ani care incearca sa te agate. Cola = 2.5 euro
- Un restaurant italienesc pe care nu stiu cum il cheama = Aici te intampina patronul (italian, evident) la usa, iti ia haina, te admira pentru frumusetea si stilul nemaiintalnite si te pofteste la cea mai buna masa. Sunt patru mese in tot restaurantul situat pe Anspach, bulevardul principal din centru. Poti alege macaroane si spaghete de toate formele, culorile si marimile, iar mancarea este extrem de buna. Parte din farmecul restaurantului este Gino (l-am botezat eu si Anna), un bucatar tinerel si foarte bine facut, cu aer de italian cuceritor si murdar de ulei pe sort. Invarte pizza fantastic si flirteaza cu nesimtire. Tiramisu = 10 euro
- orice restaurant de pe strada cu restaurante cu sea food = Se ia o bucata de straduta ingusta, pavata cu piatra (numai buna sa-ti infigi tocurile in toate crapaturile si sa iti strici pantofii), aglomerata peste masura de restaurante, pe o parte si pe cealalta. In fata fiecarui restaurant sunt tarabe imense cu homari, pesti, scoici si creveti. Mie una mi se intoarce stomacul, dar na, e de fite. Toti proprietarii pe care i-am vazut eu sunt arabi si ies in strada dupa tine sa te invite la masa lor. Eventual iti dau si cu homaru' pe la nas, ca sa lesini de-a binelea. Aici ai toate sansele ca patronul sa te considere prostituata de lux (daca esti cumva mai ingrijita si nu porti tenesi prafuiti, un hanorac jenant si blugi dinaintea erei noastre intr-o sambata seara). Been there, done that. Meniu de o persoana, cu vin inclus = cam 100 de euro. (nu, n-am mancat acolo, mi-am insotit doar prietenii)
- Churchill's = bar englezesc cu aspect foarte elegant, unde, in weekenduri, sunt recitaluri la chitara. Plin de pustani irlandezi sau englezi sau de cupluri in toata firea. Ciudata combinatie. Cola = 3 euro
Cluburi:
- Celtica = bar/club/discoteca extrem de populara in Bruxelles. In weekenduri se face coada la intrare, iar bodyguarzii lasa sa intre pe cine au chef, razandu-ti in nas daca indraznesti sa comentezi. Aici e un fel de dictatura - toata lumea ii pupa-n fund pe bodyguarzi ca sa nu cumva sa se supere si sa nu ii mai lase sa intre, iar ei zambesc victoriosi, fericiti ca-s si ei sefi pe undeva, daca probabil acasa stau sub papuc. La parter se canta la chitara si se asculta muzica irlandeza. Aici stau babacii, adica oameni de varsta parintilor mei, dar cu chef de agatat pustoaice de 22 de ani. La etaj, insa, este discoteca. Muzica foarte comerciala (Moga si Akcent ridica mereu barul in picioare), dar dansabila. Ce-mi place este ca exista aer conditionat din belsug, deci nu se sterge nimeni de transpiratie pe tine. Insa este foarte aglomerat, iar dupa ora 1 este imposibil sa mai dansezi. Devii un element al unei mase compacte de oameni, incapabil sa te misti altfel decat in ritm cu multimea care te strage ca-ntr-o conserva de sardele. Cola = 2.5 euro
- Brupark = sa ne intelegem. Exista obiectivul turistic Atomium (despre care o sa revin sa povestesc), alaturi de care se afla Brupark, un orasel minuscul cu terase, restaurante si expozitia "Mica Europa". Ziua zici c-ai intrat in lumea lui Alice, insa noaptea devine loc al pierzaniei :D. Toate terasele/restaurantele atat de cochete si pline de familii cu copii peste zi se transforma in cluburi de ghetou-wannabe, unde pustani intre 14 si 17 ani se cred in videoclipurile lui 50Cent. Muzica e ok, un R&B comercialo-dansabil, dar te simti ca o bunica daca ai peste 18 ani. N-am crezut sa vad cu ochii mei fete de 13-14 ani cu toate alea pe afara, frecandu-se cu zor de baieti de aceeasi varsta, strigand in gura mare "I just wanna lick your lollypop". Sunt prea batrana, e clar. Aa, aici ai sanse sa te invite la dans un dolofanel B.I.G. in miniatura, la vreo 15 ani maxim, care sa iti ofere o bautura si apoi sa te intrebe daca ai prieten. Cocktail pentru 4 persoane = 30 de euro
Cam atat mi-a venit acum in minte. Asta despre viata de noapte a Bruxelles-ului. Pentru ca partea cu muzeurile si cu obiectivele turistice e prea boring sa o abordez la ora asta!
Chef in stil "American Pie"
Asta s-a vrut petrecerea de aseara la care am fost cu ale mele collocataires. O tinea Cedric, iubitul lui Stephanie, la el acasa.
Fac o mica paranteza sa va descriu conacul unde sta acest tip. Se pare ca ar apartine unui mos foarte bogat care nu vrea sa-si tina casa goala, asa ca a inchiriat-o. Cedric sta acolo cu alti 4 tipi si platesc ceva de genul 3-400 de euro impreuna pentru:
- vreo 6 dormitoare de minim 30mp fiecare
- curte de hectare intregi, cu propriul lac
- terase si gradini etajate
- vreo 3 saloane cu semineu, canapele din secolul enspelea si candelabre de nu stiu ce valoare
E clar, conacul iti ia ochii. Si ce se gandesc sa faca in asa splendoare de casa baietii nostri? Sa toarne un chef mostru, stil American Pie party. Si nu, nu era nicio Stiffler's mom pe acolo, ca am avut grija sa intreb.
Cum? Au dat mesaj de tipul "da mai departe" pe MySpace tuturor prietenilor. Evident, chestiile astea se propaga rapid, asa ca nu este de mirare ca s-au adunat pe proprietatea imensa vreo 300 de persoane.
Pe la 11 noaptea, cand am ajuns eu cu Virginie, Sebastien si Sylvie (aa, am condus eu), cheful era deja in toi si mare parte din "invitati" erau manga. Nu le stiam decat pe colegele mele de camera, care s-au amestecat rapid in multime si m-am trezit absolut singura la un chef unde se putea bea doar bere din butoi (iar eu nu pun gura pe alcool).
Prevazatoare din fire, mi-am scos din poseta doza de Cola si am inceput sa sorb victorioasa, dar complet ignorata. M-am fatait dintr-un colt in altul vreo ora, dupa care a sarit un tip pe mine si a inceput sa vorbeasca atat de repede incat nu pricepeam ce vrea sa zica.
Mi-a luat un sfert de ora sa-i explic ca nu-s belgianca si ca am nevoie sa vorbeasca rar si clar cu mine ca sa inteleg. Era prea beat pentru asta. Stiu sigur, am verificat mirosul de alcool in ragaitura pe care mi-a suflat-o gingas in nas. Oricum, nu puteam sa ma plang, aveam si eu parte de putina interactiune cu o fiinta umana.
Cred ca asta a starnit ceva in restul, ca au inceput sa ma abordeze tipi absolut praf de beti. Unul mi s-a trantit cu toate cele 80 de kg in brate (in timp ce stateam pe canapea), iar alti 2 m-au acuzat ca vin din Romania cu aere pentru ca le-am refuzat propunerea de "make-out" cu amandoi in baia de la parter.
Am ascultat Akcent de m-am saturat si am ramas surprinsa ca toti stiau versurile si sareau de pe canapele de cate ori DJ-ul punea melodia. Adica de vreo 10 ori in cele 2 ore cat am stat eu acolo.
Am plecat curand dupa ce unul dintre betivii care m-au abordat (curatel, de altfel) mi-a spus ca trebuie sa faca treaba mare si ca revine in maxim 10 minute. Afara se stransesera vreo 3 masini de politie care verificau pe toata lumea. Pana sa ajungem noi la masina noastra, vreo patru gasti ne-au avertizat sa ne ascundem drogurile sau sa o luam pe alta cale spre masina, ca e politie mai sus. Am ras cu Vi de am cazut pe jos, mai ales ca toti vorbeau serios :D
De la ceilalti care au ramas am aflat ca s-a lasat cu scandal ca a turnat cineva bere in toate paturile si ca gazdele s-au suparat foarte tare. Ciudat, oricum. Belgienii astia au un mod de a se distra pe care nu-l inteleg. Ganditi-va ca pentru mine o seara de calitate inseamna o plimbare chill pe Victoriei si o cina la un restaurant italienesc bun, eventual un cocktail non alcoolic intr-un chillout bar dupa. De aici pana la calcat in voma pe alee si ascultat toate ineptiile e cale lunga.
Da, mi s-a mai zis, sunt prea fitoasa. O sa ma dezvat eu, prevad.
Fac o mica paranteza sa va descriu conacul unde sta acest tip. Se pare ca ar apartine unui mos foarte bogat care nu vrea sa-si tina casa goala, asa ca a inchiriat-o. Cedric sta acolo cu alti 4 tipi si platesc ceva de genul 3-400 de euro impreuna pentru:
- vreo 6 dormitoare de minim 30mp fiecare
- curte de hectare intregi, cu propriul lac
- terase si gradini etajate
- vreo 3 saloane cu semineu, canapele din secolul enspelea si candelabre de nu stiu ce valoare
E clar, conacul iti ia ochii. Si ce se gandesc sa faca in asa splendoare de casa baietii nostri? Sa toarne un chef mostru, stil American Pie party. Si nu, nu era nicio Stiffler's mom pe acolo, ca am avut grija sa intreb.
Cum? Au dat mesaj de tipul "da mai departe" pe MySpace tuturor prietenilor. Evident, chestiile astea se propaga rapid, asa ca nu este de mirare ca s-au adunat pe proprietatea imensa vreo 300 de persoane.
Pe la 11 noaptea, cand am ajuns eu cu Virginie, Sebastien si Sylvie (aa, am condus eu), cheful era deja in toi si mare parte din "invitati" erau manga. Nu le stiam decat pe colegele mele de camera, care s-au amestecat rapid in multime si m-am trezit absolut singura la un chef unde se putea bea doar bere din butoi (iar eu nu pun gura pe alcool).
Prevazatoare din fire, mi-am scos din poseta doza de Cola si am inceput sa sorb victorioasa, dar complet ignorata. M-am fatait dintr-un colt in altul vreo ora, dupa care a sarit un tip pe mine si a inceput sa vorbeasca atat de repede incat nu pricepeam ce vrea sa zica.
Mi-a luat un sfert de ora sa-i explic ca nu-s belgianca si ca am nevoie sa vorbeasca rar si clar cu mine ca sa inteleg. Era prea beat pentru asta. Stiu sigur, am verificat mirosul de alcool in ragaitura pe care mi-a suflat-o gingas in nas. Oricum, nu puteam sa ma plang, aveam si eu parte de putina interactiune cu o fiinta umana.
Cred ca asta a starnit ceva in restul, ca au inceput sa ma abordeze tipi absolut praf de beti. Unul mi s-a trantit cu toate cele 80 de kg in brate (in timp ce stateam pe canapea), iar alti 2 m-au acuzat ca vin din Romania cu aere pentru ca le-am refuzat propunerea de "make-out" cu amandoi in baia de la parter.
Am ascultat Akcent de m-am saturat si am ramas surprinsa ca toti stiau versurile si sareau de pe canapele de cate ori DJ-ul punea melodia. Adica de vreo 10 ori in cele 2 ore cat am stat eu acolo.
Am plecat curand dupa ce unul dintre betivii care m-au abordat (curatel, de altfel) mi-a spus ca trebuie sa faca treaba mare si ca revine in maxim 10 minute. Afara se stransesera vreo 3 masini de politie care verificau pe toata lumea. Pana sa ajungem noi la masina noastra, vreo patru gasti ne-au avertizat sa ne ascundem drogurile sau sa o luam pe alta cale spre masina, ca e politie mai sus. Am ras cu Vi de am cazut pe jos, mai ales ca toti vorbeau serios :D
De la ceilalti care au ramas am aflat ca s-a lasat cu scandal ca a turnat cineva bere in toate paturile si ca gazdele s-au suparat foarte tare. Ciudat, oricum. Belgienii astia au un mod de a se distra pe care nu-l inteleg. Ganditi-va ca pentru mine o seara de calitate inseamna o plimbare chill pe Victoriei si o cina la un restaurant italienesc bun, eventual un cocktail non alcoolic intr-un chillout bar dupa. De aici pana la calcat in voma pe alee si ascultat toate ineptiile e cale lunga.
Da, mi s-a mai zis, sunt prea fitoasa. O sa ma dezvat eu, prevad.
De la Bruxelles, cu gratie
E prima data de cand scriu pe blog din Bruxelles, desi s-au facut vreo 2 luni de cand sunt aici. Am zis, la fiecare lucru important care mi se intampla, ca ajung acasa si consemnez pe blog. De unde!!!
In primele 3 saptamani n-am avut net, iar eu sunt convinsa ca din cauza asta a ajuns sa nu imi placa Bruxelles-ul. Veneam seara acasa si ma uitam pe pereti, incercam sa stau de vorba cu ale mele "collocataires", dar degeaba. Eram in soc, iar cu tarifele de Roaming abia imi permiteam sa dau cate un mesaj pe zi acasa.
Si, pentru cei care nu stiu, nu inseamna neaparat ca esti retard daca iti ia cateva zile sa te orientezi intr-un alt oras/intr-o alta tara. Si spun asta in apararea mea, pentru ca am gasit primul internet cafe abia la vreo saptamana de la mutarea in apartamentul meu. Scump, domne', scump! Dar mergea, cat de cat.
Imi vin in minte tot felul de lucruri pe care ma vad datoare sa le povestesc aici, desi nu mi-am promovat blogul nicicum pana in acest moment. Nu imi voi forta creierul sa si le aminteasca detaliat, ci, probabil, o sa le povestesc pe parcurs.
Pana una alta, intrasem acum sa imi urez "la multi ani" in mod public, pentru ca ma cheama si Mihaela. Si cea mai importanta persoana din viata mea a uitat complet asta.. Asa ca am primit urari de la toti prietenii (pe mess sau pe mail). Stiti feelingu' ala cand astepti ceva anume de la cineva, dar intarzie sa apara, iar tu inca speri? E feelingu' omului care primeste urari de sanatate, fericire si alte alea de la toti oamenii cu care n-a mai vorbit de ani de zile. Dar nu de la cel pe care-l asteapta.
E ca naiba de greu sa fii singur, mai ales cand ai lasat in urma lucruri mai bune decat ai gasit unde ai venit.
Am uitat sa va spun ca mintea mea blonda nu stie sa schimbe limba in care imi apar comenzile, asa ca am toate optiunile de pe blog in olandeza. Daca se ofera cineva, primesc cu placere ajutor.
Noapte buna. In Bruxelles ploua acum. Iar eu sunt trista. Mai precis "tafnoasa" (stie cine trebuie la ce ma refer).
In primele 3 saptamani n-am avut net, iar eu sunt convinsa ca din cauza asta a ajuns sa nu imi placa Bruxelles-ul. Veneam seara acasa si ma uitam pe pereti, incercam sa stau de vorba cu ale mele "collocataires", dar degeaba. Eram in soc, iar cu tarifele de Roaming abia imi permiteam sa dau cate un mesaj pe zi acasa.
Si, pentru cei care nu stiu, nu inseamna neaparat ca esti retard daca iti ia cateva zile sa te orientezi intr-un alt oras/intr-o alta tara. Si spun asta in apararea mea, pentru ca am gasit primul internet cafe abia la vreo saptamana de la mutarea in apartamentul meu. Scump, domne', scump! Dar mergea, cat de cat.
Imi vin in minte tot felul de lucruri pe care ma vad datoare sa le povestesc aici, desi nu mi-am promovat blogul nicicum pana in acest moment. Nu imi voi forta creierul sa si le aminteasca detaliat, ci, probabil, o sa le povestesc pe parcurs.
Pana una alta, intrasem acum sa imi urez "la multi ani" in mod public, pentru ca ma cheama si Mihaela. Si cea mai importanta persoana din viata mea a uitat complet asta.. Asa ca am primit urari de la toti prietenii (pe mess sau pe mail). Stiti feelingu' ala cand astepti ceva anume de la cineva, dar intarzie sa apara, iar tu inca speri? E feelingu' omului care primeste urari de sanatate, fericire si alte alea de la toti oamenii cu care n-a mai vorbit de ani de zile. Dar nu de la cel pe care-l asteapta.
E ca naiba de greu sa fii singur, mai ales cand ai lasat in urma lucruri mai bune decat ai gasit unde ai venit.
Am uitat sa va spun ca mintea mea blonda nu stie sa schimbe limba in care imi apar comenzile, asa ca am toate optiunile de pe blog in olandeza. Daca se ofera cineva, primesc cu placere ajutor.
Noapte buna. In Bruxelles ploua acum. Iar eu sunt trista. Mai precis "tafnoasa" (stie cine trebuie la ce ma refer).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
