De la Bruxelles, cu gratie

E prima data de cand scriu pe blog din Bruxelles, desi s-au facut vreo 2 luni de cand sunt aici. Am zis, la fiecare lucru important care mi se intampla, ca ajung acasa si consemnez pe blog. De unde!!!

In primele 3 saptamani n-am avut net, iar eu sunt convinsa ca din cauza asta a ajuns sa nu imi placa Bruxelles-ul. Veneam seara acasa si ma uitam pe pereti, incercam sa stau de vorba cu ale mele "collocataires", dar degeaba. Eram in soc, iar cu tarifele de Roaming abia imi permiteam sa dau cate un mesaj pe zi acasa.

Si, pentru cei care nu stiu, nu inseamna neaparat ca esti retard daca iti ia cateva zile sa te orientezi intr-un alt oras/intr-o alta tara. Si spun asta in apararea mea, pentru ca am gasit primul internet cafe abia la vreo saptamana de la mutarea in apartamentul meu. Scump, domne', scump! Dar mergea, cat de cat.

Imi vin in minte tot felul de lucruri pe care ma vad datoare sa le povestesc aici, desi nu mi-am promovat blogul nicicum pana in acest moment. Nu imi voi forta creierul sa si le aminteasca detaliat, ci, probabil, o sa le povestesc pe parcurs.

Pana una alta, intrasem acum sa imi urez "la multi ani" in mod public, pentru ca ma cheama si Mihaela. Si cea mai importanta persoana din viata mea a uitat complet asta.. Asa ca am primit urari de la toti prietenii (pe mess sau pe mail). Stiti feelingu' ala cand astepti ceva anume de la cineva, dar intarzie sa apara, iar tu inca speri? E feelingu' omului care primeste urari de sanatate, fericire si alte alea de la toti oamenii cu care n-a mai vorbit de ani de zile. Dar nu de la cel pe care-l asteapta.

E ca naiba de greu sa fii singur, mai ales cand ai lasat in urma lucruri mai bune decat ai gasit unde ai venit.

Am uitat sa va spun ca mintea mea blonda nu stie sa schimbe limba in care imi apar comenzile, asa ca am toate optiunile de pe blog in olandeza. Daca se ofera cineva, primesc cu placere ajutor.

Noapte buna. In Bruxelles ploua acum. Iar eu sunt trista. Mai precis "tafnoasa" (stie cine trebuie la ce ma refer).