Tot omu' are fixatii, asta-i clar. Dar eu, ca-s mai speciala de felul meu, am fixatii "si mai fixe", daca imi permiteti. Mi-au spus-o multi, dar cel mai des Sorin, care e disperat uneori.
Si how cute poate sa fie cand se straduieste, chiar si dupa trei ani, sa ma convinga sa comand la restaurant altceva decat spaghete carbonara sau snitel cu piure?
Si cat de comfortabil poate sa fie sentimentul ca, atunci cand iubitul tau pleaca la chiosc, nici nu te mai intreaba ce sa iti cumpere, pentru ca stie deja? (Pall Mall, chiar daca am, ca nu strica niciodata o rezerva, Lotto Classic si Popcorn cu aroma de branza) -> si ma mai miram anul trecut ca o luase cantaru' razna!
Cat de simplu este sa traiesti asa, in comoditatea si comfortul oferite de o relatie chill, unde nu mai sunt eforturi? E simplu, e placut, dar devine apasator uneori. Si atunci aruncam o scanteie in joc, pentru ca suntem de acord ca asta este procedura optima (pana si pentru cuvantul "optima" am o fixatie). Ce faceam in aceasta situatie? Plimbare cu masina pe Magheru, desigur. Fixatie si asta? Ma tem ca da.
Imi plac fixatiile mele si ii plac si celui a carui opinie ma intereseaza. Noi sa fim sanatosi, ca fixuri are toata lumea. Si ajung sa cred, de multe ori, ca fixurile sunt ceea ce leaga doi oameni. Si ca da, trebuie sa ajungeti la interese comune, sa va potriviti in pat si sa comunicati bla bla, dar daca nu va iubiti fixurile unul altuia, atunci cum sa functioneze?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu