Veneam de la cursurile de franceza (despre care revin mai incolo cu un post) si, ca sa ies din metrou, am decis sa iau scarile rulante, de teama sa nu-mi scada cumva gabaritul de la efortul de a urca pe scarile normale (unde, by the way, tocmai se chinuia o mamica sa-si urce caruciorul).
Trei tanti musulmane (cu marama din aia de le acoperea tot parul pe cap), dar vorbitoare de franceza (fluent, de altfel, as zice ca era limba lor natala si e posibil sa fie asa) s-au proptit in fata mea pe scari. Atentie, nu s-au aliniat la dreapta, ca sa lase celor grabiti loc sa depaseasca, ci s-au intins cu toata latimea lor (si era destula ea, latimea) cat sa puna dop fluxului de cetateni grabiti care se intorceau de la munca.
Am mentionat mai sus ca mi-era o lene sa mor, dar am facut un efort supraomenesc tocmai ca sa le vad reactia. Desi nu aveam chef, am zis sa incerc sa urc putin cu picioarele mele ca sa vad daca se dau la o parte. Evident, stateau latite acolo fara sa se uite la mine, care spusesem cateva "pardonuri" deja. Am incercat sa ridic vocea, dar pana sa se intoarca la mine sa vada cu ce nimic le intrerup existenta feerica ajunsesem deja sus, asa ca m-am lasat pagubasa.
Cu 15 minute inainte doua babe gemene si foarte cochete ma masurau din cap pana in picioare pe linia DeBrouckere-Merode. Erau transpirate, miroseau, dar nu le lipsea rujul portocaliu intins absolut violator pentru retina pe buze, nici esarfele colorate, nici posetele asortate.
E clar, ii au si ei p'-ai lor. Si chiar ca n-o sa ma mai plang de-ai nostri!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu